SSC Farul Constanța a avut milă de Farul Tuzla
Publicat de Catalin Donose, 15 octombrie 2016, 17:56
La Eforie Sud s-a disputat astăzi, meciul contând pentru etapa a 12-a din Liga a IV-a de fotbal dintre Farul Tuzla și SSC Farul Constanța.
Liderul clasamentului nu a avut probleme să se impună în fața penultimei clasate și a câștigat mai clar decât o arată scorul, 2-0 (2-0).
Golurile formației antrenate de Ion Barbu au fost înscrise de Vasile Șicu și Alexandru Grigoraș.
SSC Farul a acumulat punctaj maxim și conduce în clasament cu 36 de puncte, iar etapa viitoare va evolua tot în deplasare cu CS Eforie.
Și celelalte echipe fruntașe au reușit să câștige în deplasare, CS Agigea cu 3-2 la Albești cu Gloria și CS Năvodari cu 6-0 la Valul lui Traian cu Voința.
Podiumul clasamentului este condus de SSC Farul cu 36 de puncte, urmată de CS Agigea și CS Năvodari cu 34 respectiv 33 de puncte.