A început etapa a 12-a din Liga I
Publicat de Catalin Donose, 15 octombrie 2016, 06:36
CFR Cluj a învins pe teren propriu, echipa CSM Poli Iași cu 1-0 (0-0), vineri seara, în primul meci din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.
Singurul gol al partidei a fost marcat de mijlocașul portughez Filipe Nascimento (58), din lovitură liberă.
Meciul a consemnat debutul antrenorului Eugen Neagoe pe banca tehnică a ieșenilor.
CFR Cluj a ajuns la zece etape consecutive fără înfrângere (cinci victorii, cinci egaluri).
Astăzi sunt programate alte două meciuri, Pandurii Tg. Jiu – FC Botoșani de la ora 18 și Astra Giurgiu – Concordia Chiajna de la ora 20,30.