MEDGIDIA: Primăria primește cereri pentru locuințe sociale
Publicat de , 12 octombrie 2016, 15:13
Persoanele care au nevoie de o locuinţă socială sau de un lot de teren intravilan, în Medgidia, sunt aşteptate, începând de joi, 13 octombrie, să depună o solicitare scrisă la sediul Direcţiei de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia.
Cererile se primesc până la data de 15 noiembrie.
Actele depuse în această perioadă vor constitui o bază de date privind necesarul de locuinţe sociale şi de loturi de teren, care vor fi puse la dispoziţia locuitorilor municipiului Medigidia. În funcţie de numărul cererilor depuse, autorităţile vor demara proiecte pentru construcţia de locuinţe.