La Academia Hagi se face fotbal, dar și școală de nota 10
Publicat de Catalin Donose, 12 octombrie 2016, 14:47
Academia de fotbal Gheorghe Hagi din Ovidiu a găzduit astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia au fost reliefate efectele benefice ale colaborării dintre Universitatea „Ovidius”, Liceul „Ion Podaru” din Ovidiu și Academia Hagi.
Rectorul Universității „Ovidius”, Sorin Rugină a declarat, că își dorește continuarea acestui proiect și revigorarea sportului universitar, mai ales, că sunt nume mari de foști studenți ai Universității ajunși sportivi de renume mondial: Cătălina Ponor, Simona Halep, Horia Tecău.
Președintele Academiei Hagi, Paul Peniu a menționat, că există aproximativ 300 de copii, care își desfășoară activitatea în Academie la toate grupele de vârstă, iar la examenul de bacalaureat din acest an, promovabilitatea tinerilor fotbaliști a fost de 100%.
Profesorul coordonator al Academiei, Stelian Dămășaru se ocupă de situația școlară a fiecărui tânăr fotbalist din Academie și a declarat, că nu au existat cazuri de repetenți sau exmatriculați, în cei 7 ani de la înființare.
Copiii învață dimineața pentru a se antrena după-amiază și a fost oferit exemplul fotbalistului Băluță, care a și debutat în Liga I, dar are și rezultate excelente la școală, fiind un elev de nota 10.
La rândul său, Gheorghe Hagi a spus că este foarte important în viață să ajutăm copiii să învețe, să aibă liceul și apoi să meargă la facultate pentru că viața de fotbalist se poate întrerupe din cauza unei accidentări și trebuie să existe o alternativă.
Se dorește o apropiere mai evidentă, studenții și profesorii fiind invitați să vină la meciurile pe care FC Viitorul le susține pe stadionul propriu în Liga I.