CONSTANȚA și TULCEA sunt sub COD PORTOCALIU de ploi și vânt puternic
Publicat de Arantxa Catană, 11 octombrie 2016, 09:23
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte și intensificări susținute ale vântului valabil marți de la ora 15.00 până pe 13 octombrie la ora 10.00.
În intervalul menţionat, temporar va ploua în majoritatea regiunilor. În special în sud-estul, estul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului, dar şi pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea.
Astfel, va fi cod portocaliu valabil de marți de la ora 18.00 și până miercuri la ora 20.00. vor fi afectați cei din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa și Tulcea, precum și în zona de munte aferentă județului Dâmbovița se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp şi pe arii restrânse 80…90 l/mp.