Matei Dinică, eroul poveştii de la Moara Veche
Publicat de magda.chirana, 9 octombrie 2016, 16:00
În această seară, de la ora 18,00, în emisiunea România de nota 10, îl cunoaștem pe Matei Florin Dinică, un tânăr din comuna constănțeană Cumpăna care plămădește pâine cu multă pasiune, în atelierul său de produse artizanale realizate natural, ca pe vremea bunicii.
Și-a dorit enorm să retrăiască momentele fericite din copilăria petrecută la bunici, undeva in județul Prahova, între timp s-a stabilit în Dobrogea, a lucrat câțiva ani în publicitate dar până la urmă, potențialul său creativ s-a manifestat în produsele de panificație tradiționale românești.
Matei Florin Dinică a renăscut tradiția pentru pita străveche și pentru tot ceea ce simbolizează ea în spațiul etnografic. A înființat o brutărie unde plămădește numai pâine cu maia făcută în casă, după rețete moștenite de la bunicii săi care au avut în trecut o moară. De la ei a învățat că pâinea este sfântă.
De cinci ani, plămădește pâine cu maia, exact cum se făcea odinioară, o coace pe vatră si încearcă să transmită mai departe acest meșteșug.
Matei Dinică se află în prezent în competiția “Chefi la cuțite, show-ul tv culinar în care i-a convins pe jurați că pâinea făcută de el este cu adevărat specială.
Toate tipurile de pâine pe care le creează cu drag în atelierul său sunt inspirate din folclorul românesc și din tradiția populară, inclusiv denumirile pe care le poartă: Traista ciobanului, Roata Morii, Capul de Bour, Pita Străbună sunt doar câteva dintre acestea.
Matei Florin Dinică își dorește ca Moara Veche să devină un brand local și reprezintă cu mândrie comuna Cumpăna la toate târgurile de profil și evenimentele din Dobrogea și nu numai.
Recunoaște că activitatea de antreprenor nu este una ușoară dar este mult mai plăcută atunci când poartă straie populare și când din mâinile sale iese pâinea cea de toate zilele, plină de amintirile copilăriei.