Handbalistele României au obținut prima victorie cu Ambrosio Martin pe banca tehnică
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 octombrie 2016, 08:25
Naționala feminină de handbal a României a învins ieri selecționata B a Olandei cu scorul de 32-25 (19-14) în ziua a doua a turneului de la Eindhoven (Olanda).
Tricolorele au reușit prima lor victorie sub conducerea antrenorului spaniol Ambros Jose Martin.
Pentru România au marcat: Gabriela Perianu (4 goluri), Bianca Tiron (5), Ana-Maria Tănăsie (1), Eliza Buceschi (5), Laura Chiper (3), Laura Popa (3), Florina Chintoan (7), Cristina Laslo (2), Ana Iuganu (1), Gabriela Preda (1).
În celălalt meci al zilei, selecționata Olanda ”A” a învins naționala Serbiei cu scorul de 31-29.
România va înfrunta Olanda A, astăzi de la ora 16,30 în ultimul meci al turneului.