Ascultă Radio România Constanța Live

Magistrații Judecătoriei MEDGIDIA au admis cererea de liberare condiționată a lui Mircea Băsescu

Publicat de , 6 octombrie 2016, 13:02

Magistrații Judecătoriei Constanța au admis, joi, cererea de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată de procurorii DNA, astfel că decizia finală aparține judecătorilor Tribunalului Constanța.

Condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi primit bani de la familia lui sandu Anghel, zis Bercea Mondial pentru a-l scăpa pe acesta din pușcărie, Mircea Băsescu a fost încarcerat în luna iunie la Penitenciarul Poarta Albă.

În data de 28 septembrie, Comisia de liberări condiționate din Penitenciarul Poarta Albă a acceptat și a propus liberarea deținutului Mircea Băsescu.

Avocatul spune că Mircea Băsescu îndeplinește condițiile de liberare condiționată. Având peste 60 de ani, execută doar o treime din pedeapsă. Din patru ani au rămas, astfel, 16 luni. Din acestea se scad cele 12 luni în care a fost arestat preventiv și, apoi, arestat la domiciliu.

AUDIO | Cine râvnește la Gurile Dunării? Răspunde jurnalista și scriitoarea Sabina Fati
Știrile Dobrogei marți, 1 aprilie 2025, 20:16

AUDIO | Cine râvnește la Gurile Dunării? Răspunde jurnalista și scriitoarea Sabina Fati

Jurnalista și scriitoarea Sabina Fati și-a lansat marți, la Universitatea Ovidius, cea mai recentă carte a sa, intitulată „Cine râvnește la...

AUDIO | Cine râvnește la Gurile Dunării? Răspunde jurnalista și scriitoarea Sabina Fati
FOTO/TULCEA: 100.000 de lei amendă pentru un operator economic care a incendiat vegetație în Delta Dunării
Știrile Dobrogei duminică, 30 martie 2025, 13:34

FOTO/TULCEA: 100.000 de lei amendă pentru un operator economic care a incendiat vegetație în Delta Dunării

Comisarii din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au amendat un operator economic din Delta Dunării cu 100.000 de lei,...

FOTO/TULCEA: 100.000 de lei amendă pentru un operator economic care a incendiat vegetație în Delta Dunării
TULCEA: Două autobuze noi de mare capacitate au intrat în circulație
Știrile Dobrogei vineri, 28 martie 2025, 13:31

TULCEA: Două autobuze noi de mare capacitate au intrat în circulație

Începând de săptămâna aceasta, tulcenii vor putea călători cu două autobuze noi, de capacitate mare. Vehiculele au o lungime de 12 metri și...

TULCEA: Două autobuze noi de mare capacitate au intrat în circulație
TULCEA: Festivalul Piraților 2025. 4 zile de petrecere și peste 15 trupe și artiști, printre care Gypsy Kings, Loredana, Lupii lui Calancea
Știrile Dobrogei vineri, 28 martie 2025, 11:19

TULCEA: Festivalul Piraților 2025. 4 zile de petrecere și peste 15 trupe și artiști, printre care Gypsy Kings, Loredana, Lupii lui Calancea

Investiții de aproape 100 de milioane de Euro planificate în zona orașului Sulina până în 2030 pot contribui la dezvoltarea turismului în...

TULCEA: Festivalul Piraților 2025. 4 zile de petrecere și peste 15 trupe și artiști, printre care Gypsy Kings, Loredana, Lupii lui Calancea
Știrile Dobrogei joi, 27 martie 2025, 15:16

DIALOGURI LA ZI | Zilele Diversității, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Au luat parte 10 organizații non-guvernamentale din Constanța și din județ, dar și 22 de grădinițe și unități de învățământ din Dobrogea

În săptămâna 17-23 martie, s-au desfășurat  Zilele Diversității, un eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Evenimentul inițiat de...

DIALOGURI LA ZI | Zilele Diversității, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Au luat parte 10 organizații non-guvernamentale din Constanța și din județ, dar și 22 de grădinițe și unități de învățământ din Dobrogea
Știrile Dobrogei joi, 27 martie 2025, 15:10

Cazinoul va fi deschis publicului în lunile următoare. Va avea un muzeu la subsol și va găzdui evenimente culturale naționale și internaționale

După 5 ani de reabilitare, clădirea Cazinoului din Constanța a fost predată municipalității. În perioada lucrărilor, ea s-a aflat în...

Cazinoul va fi deschis publicului în lunile următoare. Va avea un muzeu la subsol și va găzdui evenimente culturale naționale și internaționale
Știrile Dobrogei marți, 25 martie 2025, 07:38

AUDIO | În Deltă au început pregătirile pentru un nou sezon turistic

La Sfântu Gheorghe, în Deltă, se fac pregătiri pentru un nou sezon turistic. Afectat de veștile alarmiste ce țin de vecinătatea cu un...

AUDIO | În Deltă au început pregătirile pentru un nou sezon turistic
Știrile Dobrogei sâmbătă, 22 martie 2025, 14:55

TULCEA: Primăria municipiului a început procedura de expropriere pentru consolidarea unor blocuri cu risc seismic

Primăria municipiului Tulcea a transmis primele notificări prevăzute de legislaţie în cadrul procedurii de expropriere a unor persoane care...

TULCEA: Primăria municipiului a început procedura de expropriere pentru consolidarea unor blocuri cu risc seismic