Președintele nu va desemna în funcția de premier o persoană cu probleme penale
Publicat de , 4 octombrie 2016, 14:04
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu va desemna pentru funcția de premier, după alegerile parlamentare din decembrie, „o persoană urmărită penal sau condamnată penal”.
„În niciun caz nu voi desemna o persoană care este urmărită penal sau condamnată penal sau are probleme de integritate de altă natură. Clasa politică trebuie să se reformeze, trebuie să avem politicieni curați și acest criteriu va fi criteriul eliminator. Indiferent de cine vine propusă, eu, președintele României, nu voi desemna o persoană urmărită penal sau condamnată penal”, a afirmat Iohannis la Palatul Cotroceni.
Sursa – AGERPRES