TULCEA: Se reiau căutările pescarului dispărut în Dunăre
Publicat de Arantxa Catană, 29 septembrie 2016, 09:51
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost solicitat să intervină în zona Ceatal, unde Dunărea se desparte în două braţe, respectiv braţele Sf. Gheorghe şi Sulina, pentru căutarea unei persoane (bărbat) dispărute.
Bărbatul se afla cu o altă persoană în barcă care, în urma unui impact cu o piatră, s-a scufundat, iar dintre cei doi cetăţeni, unul reuşind să se salveze, iar celălalt fiind dat dispărut.
Imediat de la primirea apelului, care anunţa dispariţia persoanei, la faţa locului s-a deplasat cu un un mijloc de mobilitate navală un echipaj de căutare-salvare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea.
Ajunsă la locul evenimentului, echipa de intervenţie a început căutarea pe apă a persoanei dispărute, având în sprijin şi un echipaj al Poliţiei de Frontieră Tulcea care a căutat bărbatul dispărut pe partea terestră.
Echipajele celor două instituţii au efectuat căutările cu ajutorul camerelor de termoviziune.
Misiunea s-a desfăşurat până în jurul orei 23.00 , însă bărbatul nu a fost găsit.
În această dimineaţă căutările vor fi reluate de către echipajele de intervenţie ale ISU Tulcea în colaborare cu Poliţia de Frontieră Tulcea.