Simona Halep se gândește deja la Turneul Campioanelor
Publicat de Catalin Donose, 29 septembrie 2016, 13:19
Constănțeanca Simona Halep a declarat joi, după victoria înregistrată în fața americancei Madison Keys în sferturile de finală ale turneului WTA de la Wuhan (China), că participarea la Turneul Campioanelor de la Singapore era unul dintre obiectivele sale în acest an.
Accederea în semifinale la Wuhan, unde este favorita numărul patru, îi garantează reprezentantei țării noastre prezența la competiția din Singapore, programată luna viitoare (23-30 octombrie), care va aduna la start cele mai bune jucătoare ale lumii.
„Calificarea mea la finala WTA de la Singapore înseamnă foarte mult pentru mine. Era unul dintre obiectivele mele în acest an. Va fi pentru a treia oară consecutiv când voi participa la Turneul Campioanelor, unde sper să joc cât mai bine. Am amintiri frumoase legate de ediția 2014 și sunt încrezătoare că voi avea o evoluție bună. Voi fi foarte concentrată”, a declarat Halep, după victoria cu 6-4, 6-2 înregistrată în fața lui Keys.
Simona Halep, numărul 5 mondial, care în urmă cu două zile a împlinit 25 de ani este una dintre cele patru jucătoare care au cucerit trei titluri WTA la simplu în 2016, alături de germanca Angelique Kerber, liderul clasamentului WTA, poloneza Victoria Azarenka, și americanca Sloane Stephens. Ea s-a impus în turneele de la Madrid, București și Montreal, ajungând la un total de 43 de meciuri câștigate și 14 pierdute de la debutul acestui an.
În plus, românca s-a calificat în semifinalele turneelor de la Sydney și Cincinnati, atingând totodată sferturile de finală la Indian Wells, Miami, Wimbledon și US Open.
Simona Halep urmează să joace vineri în semifinalele turneului de la Wuhan împotriva câștigătoarei partidei dintre britanica Johanna Konta și cehoaica Petra Kvitova.