CONSTANȚA, TULCEA: Deficit de medici în școli
Publicat de , 25 septembrie 2016, 14:53
Doar 17 medici şcolari şi 60 de asistente asigură în acest an şcolar serviciile medicale pentru cei aproximativ 40 de mii de copii, din cele 110 unităţi de învăţământ din Constanţa. Pe lângă numărul mic de medici, cabinetele şcolare se confruntă şi cu o dotare precară, spun tot medicii.
Nici la Tulcea, cabinetele medicale şcolare nu stau mai bine. Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei Tulcea spune că nu sunt fonduri pentru cumpărarea medicamentelor şi a materialelor sanitare.
Din cauza numărului mic de medici şi asistente, cabinetele medicale din şcoli sunt mai mult închise, iar acolo unde mai există personal, activitatea se rezumă la doar două zile pe săptămână.