Ascultă Radio România Constanța Live

Creşte pragul pensiei până la care se primeşte gratuitate la RATC

Creşte pragul pensiei până la care se primeşte gratuitate la RATC

Publicat de Arantxa Catană, 24 septembrie 2016, 08:42

Veste bună pentru pensionari!

În prezent, orice pensionar cu pensie de până în 1.000 lei, precum şi cei cu vârsta peste 80 de ani, indiferent de venituri, beneficiază de transport gratuit pe mijloacele de transport în comun ale RATC Constanţa.

Pentru fiecare pensionar care solicită un abonament lunar gratuiţ Consiliul Local alocă regiei de transport suma de 70 de lei.

Primarul Decebal Făgădău va propune Consiliului Local modificarea unei hotărâri care datează din anul 2008, în sensul extinderii categoriilor de beneficiari ai transportului gratuit.

Potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus dezbaterii în şedinţa de vineri, 30 septembrie, valoarea pensiei până la care se poate solicita un abonament gratuit va fi de 1.250 lei inclusiv, începând cu data de 1 octombrie 2016.

De asemenea, pensoarele cu vârsta peste 60 de ani, care nu realizează venituri, vor putea solicita acelaşi drept. Cei din urmă vor avea însă nevoie de o adeverinţă de la ANAF, prin care să demonstreze că nu realizează venituri, în timp ce pensionarii vor obţine abonamentul în baza cuponului de pensie.

Foto: Arhivă

CONSTANȚA/FOTO: Mizerie și gândaci în bucătăria unui restaurant turcesc. Comisarii OJPC l-au închis
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 18:26

CONSTANȚA/FOTO: Mizerie și gândaci în bucătăria unui restaurant turcesc. Comisarii OJPC l-au închis

Comisarii OJPC au închis restaurantul Sofra În urma verificărilor, au fost descoperite nereguli grave, iar restaurantul a primit o amendă de...

CONSTANȚA/FOTO: Mizerie și gândaci în bucătăria unui restaurant turcesc. Comisarii OJPC l-au închis
CONSTANȚA: O femeie de 46 de ani, administrator al unei firme, este cercetată de polițiști pentru o schemă de înșelăciune și evaziune fiscală care a păgubit zeci de persoane
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 18:12

CONSTANȚA: O femeie de 46 de ani, administrator al unei firme, este cercetată de polițiști pentru o schemă de înșelăciune și evaziune fiscală care a păgubit zeci de persoane

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico-Financiare – Inspectoratul de Poliție Județean Constanța,...

CONSTANȚA: O femeie de 46 de ani, administrator al unei firme, este cercetată de polițiști pentru o schemă de înșelăciune și evaziune fiscală care a păgubit zeci de persoane
CONSTANȚA: Doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:17

CONSTANȚA: Doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore

Cei doi adolescenți, de 17 ani, suspectați că sunt autorii unui jaf într-un magazin, cu amenințarea vânzătoarei cu un pistol cu bile, au fost...

CONSTANȚA: Doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore
Pufy, un cățel de la Adăpostul Public din Constanța, își caută o familie
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 15:06

Pufy, un cățel de la Adăpostul Public din Constanța, își caută o familie

Vi-l prezentăm pe Pufy – un ghemotoc de iubire în vârstă de doar 7 luni! Pufy este un cățeluș adorabil, cu blăniță moale și pufoasă,...

Pufy, un cățel de la Adăpostul Public din Constanța, își caută o familie
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 14:47

Mai multe localități din județul CONSTANȚA rămân fără apă

Pentru a asigura un serviciu de alimentare cu apă potabilă de calitate, RAJA S.A. efectuează în această perioadă lucrări de mentenanță...

Mai multe localități din județul CONSTANȚA rămân fără apă
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 14:24

CONSTANȚA: Polițiștii desfășoară activități în cadrul evenimentului european Speed Marathon

Astăzi polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța desfășoară activități în cadrul evenimentului european...

CONSTANȚA: Polițiștii desfășoară activități în cadrul evenimentului european Speed Marathon
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:55

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța în format fizic

Decizia a fost luată, astăzi, în primă instanță, de Tribunalul Constanța, în procesul deschis de consilierul local independent Felicia...

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța în format fizic
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:36

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea

Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM TULCEA), prin intermediul Muzeului de Artă, este partener și gazdă a expoziției...

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea