Elena Udrea este cercetată sub control judiciar
Publicat de Arantxa Catană, 22 septembrie 2016, 14:03
Elena Udrea este cercetată sub control judiciar, a precizat avocatul acesteia, Alexandru Chiciu, după audierile care au avut loc joi, la DNA, potrivit Agerpres.
Udrea a fost plasată sub control judiciar într-un dosar privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea şi Ioana Băsescu – fiica fostului preşedinte, ar fi implicate în dosarul fostului secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Gheorghe Nastasia.
Avocatul lui Nastasia a confirmat astăzi că fostul secretar de stat este urmărit penal de DNA, pentru luare de mită.
Tot la DNA au fost chemaţi astăzi Elena Udrea şi jurnalistul Dan Andronic.
Acesta din urmă a declarat că este audiat ca martor într-un dosar deschis în 2015.