Fostul cinematograf Republica s-ar putea redeschide la începutul lunii noiembrie
Publicat de Adrian Băncilă, 20 septembrie 2016, 18:23 / actualizat: 20 septembrie 2016, 20:15
Fostul cinematograf Republica, unul dintre cele mai populare din oraşul Constanţa, închis de ani buni pentru lucrări de modernizare şi renovare, îşi va redeschide porţile în jurul datei de 1 noiembrie.
Noua sală modernizată va avea 760 de locuri, un sistem de sonorizare performant şi un ecran nou, toate acestea urmând să fie montate integral, până la începutul lunii octombrie ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu:
„Pentru fostul cinematograf Republica avem un proiect care se cheamă Reabilitarea și modernizarea cinematografului Republica pentru noi activități de educație, integrare socială, recreere, oferită tinerilor prin transformarea lui în Centrul Multifuncțional Educativ și pentru Tineret. În acest moment suntem în faza finală a proiectului. Au fost montate echipamentele de specualitate pentru Centrul de Tineret, videoproiectoarele, scaunele, echipamentele de sunet și toate cele adiacente. Potrivit contractului, până la data de 6 octombrie, furnizorul este obligat să aducă și mobilierul și să și monteze ce a mai rămas. Ulterior acestor lucrări, rămâne etapa de avizare a centrului și de asemenea este posibil să mai existe mici retușuri, dar, în mod normal, proiectul trebuie finalizat până la data de 1 noiembrie, când va trebui făcută și inaugurarea“, spune Horia Țuțuianu.
Inițial, pe frontispiciul clădirii a apărut scris Centrul Cultural Jean Constantin
Sub denumirea de centru multifuncţional educativ pentru tineret, noul cinema va îmbina premierele de teatru, cu cele de film şi concerte.
În anii ’80 şi ’90, Republica era lider naţional la încasări şi considerat cel mai popular cinematograf din Dobrogea, unde iubitorii de film stăteau la cozi destul de mari pentru a vedea un film nou.