A fost anihilată o aplicație malware în Google Play denumită “Ghid pentru Pokémon Go”
Publicat de Codrin RAITA, 17 septembrie 2016, 15:16
Atenție ! Experții Kaspersky Lab au descoperit o nouă aplicație malware în Google Play denumita “Ghid pentru Pokémon Go” , capabilă să obțină drepturi de acces pe smartphone-urile cu Android și apoi să instaleze sau să dezinstaleze aplicații și să afișeze publicitate nesolicitată.
Potrivit datelor oficiale aceasta a fost descărcată de peste 500.000 de ori, având cel puțin 6.000 de infectări reușite.
Kaspersky Lab a anunțat Google despre prezența acestui troian, iar aplicația a fost scoasă din magazinul Google Play.
”Chiar dacă aplicația nu mai există în magazine, o jumătate de million de persoane sunt vulnerabile – și sper ca acest anunț să îi pună în gardă, ca să ia măsuri”, a avertizat Roman Unuchek, Senior Malware Analyst, Kaspersky Lab.