Ascultă Radio România Constanța Live

CURTEA de ARGEȘ: Slujbă de pomenire a Reginei ANA

CURTEA de ARGEȘ: Slujbă de pomenire a Reginei ANA

Publicat de , 10 septembrie 2016, 15:40

Principesa moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria au participat sâmbătă, la Curtea de Argeș, la slujba de pomenire organizată la 40 de zile de la trecerea în neființă a Reginei Ana.

Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în noua Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, în care se află mormântul Reginei Ana.

La slujba care a durat mai puțin de o jumătate de oră au asistat câteva zeci de persoane, unele purtând drapele cu stema Casei Regale. La finalul ceremoniei religioase, unii dintre cei prezenți au scandat „Trăiască Regele!” și „Monarhia salvează România!”.

După retragerea membrilor Casei Regale, toți cei prezenți au putut să se reculeagă la mormântul Reginei Ana.

Regina Ana a murit pe 1 august într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani, fiind înmormântată pe 13 august în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, ridicată în vecinătatea Mănăstirii de la Curtea de Argeș.

Sursa – AGERPRES

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, plătite anticipat, înainte de Paşti
Social luni, 7 aprilie 2025, 07:43

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, plătite anticipat, înainte de Paşti

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, în aşa fel încât acestea să ajungă la beneficiari înainte de...

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, plătite anticipat, înainte de Paşti
NĂVODARI: Locuitorii trebuie să își actualizeze declarațiile pentru impunerea taxei de salubrizare
Social sâmbătă, 5 aprilie 2025, 12:23

NĂVODARI: Locuitorii trebuie să își actualizeze declarațiile pentru impunerea taxei de salubrizare

Primăria Năvodari anunță că, din această lună și până la sfârșitul lui iunie, cei care au proprietăți în oraș trebuie să își...

NĂVODARI: Locuitorii trebuie să își actualizeze declarațiile pentru impunerea taxei de salubrizare
Consiliul Județean Constanța a cumpărat 30 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din mediul rural
Social vineri, 4 aprilie 2025, 15:19

Consiliul Județean Constanța a cumpărat 30 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din mediul rural

Consiliul Județean Constanța anunță achiziția a 30 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din mediul rural și din zonele greu...

Consiliul Județean Constanța a cumpărat 30 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din mediul rural
MANGALIA: Preț mai mic la apă și căldură pentru locuitorii racordați la sistemul centralizat de termoficare
Social vineri, 4 aprilie 2025, 13:13

MANGALIA: Preț mai mic la apă și căldură pentru locuitorii racordați la sistemul centralizat de termoficare

Locuitorii municipiului Mangalia, racordați la sistemul centralizat de termoficare, vor plăti mai puțin cu aproape 50% pentru apă caldă și...

MANGALIA: Preț mai mic la apă și căldură pentru locuitorii racordați la sistemul centralizat de termoficare
Social miercuri, 2 aprilie 2025, 16:02

România, țara cu cei mai mulți șomeri tineri din UE

România a devenit țara cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani din Uniunea Europeană – 26,3% – se...

România, țara cu cei mai mulți șomeri tineri din UE
Social miercuri, 2 aprilie 2025, 12:22

MANGALIA: O parte din locuitorii orașului au rămas în frig și fără apă caldă. Care este cauza

În timp ce, la Constanța, autoritățile locale au decis să prelungească furnizarea căldurii, deoarece temperaturile sunt, încă, scăzute pe...

MANGALIA: O parte din locuitorii orașului au rămas în frig și fără apă caldă. Care este cauza
Social duminică, 30 martie 2025, 18:13

Satul Piatra: 120 de copaci (tei și salcâmi) plantați de voluntari la la Școala Gimnazială nr. 1

Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la înființarea Mișcării Rotariene Mondiale, membrii Clubului Rotary Cetatea Tomis, alături de Rotaract...

Satul Piatra: 120 de copaci (tei și salcâmi) plantați de voluntari la la Școala Gimnazială nr. 1
Social vineri, 28 martie 2025, 14:42

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru TOATE autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru toate autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța. Declarația a...

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru TOATE autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța