SUV de lux, făcut scrum pe autostrada București – Constanța
Publicat de Bogdan Comșa, 6 septembrie 2016, 14:02
Un echipaj de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară a intervenit pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 40 de minute
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unei defecțiuni apărute la nivelul compartimentului motor al unui vehicul de teren care rula pe autostradă
În data de 05.09.2016, ora 13.32, pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au fost solicitaţi să acţioneze pe A2, sens de mers București – Constanța, la km 61 + 900 metri, calea I, pe raza localităţii Lehliu Gară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism înmatriculat în județul Constanța, proprietate privată, aparţinând lui Ștefan V.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, generalizat, cu flacără deschisă şi cu mult fum la nivelul întregului autovehicul.
Conducătorul autoturismului a conștientizat riscul, a oprit pe banda de urgență și s-a auto-evacuat, fiind în afara oricărui pericol.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unei defecțiuni apărute la nivelul compartimentului motor al unui vehicul de teren care rula pe autostradă.
Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 40 de minute, circulația pe autostradă fiind întreruptă pe perioada întervenției.
În urma incendiului, antovehiculul a fost distrus în totalitate, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 45.000 de lei.