CONSTANȚA: Tarifele la DELFINARIU, reduse la jumătate
Publicat de , 30 august 2016, 11:18
Toamna vine cu reduceri la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. De la 1 septembrie, preţul unic al biletului de intrare pentru Delfinariu, Microrezervaţie şi Expoziţia de păsări exotice va scădea la jumătate şi va fi de 20 de lei pentru adulţi, 5 lei pentru elevi şi studenţi, copiii sub 7 ani având intrarea liberă.
Vedetele Delfinariului susţin demonstraţii în fiecare zi, la orele 11.00, 15.00 şi 19.00, în noua arenă, care poate primi peste 1.300 de vizitatori. Şi cei care vor vizita de la 1 septembrie Acvariul de pe faleza Cazinoului vor plăti mai puţin, adică 8 lei – adulţii, şi 2 lei – copii.
Tarifele reduse sunt valabile toată luna septembrie.