CĂLĂRAȘI. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din gospodării
Publicat de Adrian Băncilă, 23 august 2016, 12:19
În urma ploilor torenţiale abundente, ce au căzut în zona orașului Budești într-un interval scurt de timp, dispeceratul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost anunţat despre producerea mai multor inundaţii de gospodării în orașul Budești, existând risc de inundare a mai multor locuinţe.
Astfel, echipaje de intervenție din cadrul Gărzii Budești au fost solicitate, prin apelul unic de urgenţă 112, să acţioneze cu autospeciale și motopompe în data de 22.08.2016 (în intervalul orar 22.30- 00.00), pentru evacuarea apei acumulate în exces în trei gospodării și un spațiu comercial, pe străzile: Independenței și Avram Iancu.
Trebuie menţionat că exista pericolul ca pereții exteriori ai mai multor locuinţe să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării, însă prin intervenţii eficiente, salvatorii au reuşit în timp util să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale acestor situaţii de urgenţă, valoarea bunurilor salvate fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 200.000 de lei
Intervenţie la incendiu de vegetație uscată în localitatea Ulmeni
Un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a acţionat rapid pentru stingerea incendiului lichidând arderea în limitele găsite
În data de 22.08.2016, ora 19.50, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a fost solicitat să acţioneze pe raza comunei Ulmeni, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe un teren viran, lângă DN 31.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați, existând riscul ca traficul rutier pe DN 31 să fie îngreunat de fumul gros degajat de ardere.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 30 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate de pe marginea drumului.
În urma incendiului nu s-au înregistrat pagube materiale.