Echipamente medicale noi pentru Spitalul Municipal Mangalia
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 august 2016, 06:58
Cabinetul de oftalmologie din cadrul Spitalului Municipal Mangalia a primit vineri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Pavilionul C al instituţiei, aparatură medicală nouă pentru diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor oculare.
Echipamentele extrem de performante au fost achiziţionate şi donate de către Agenţia Guvernamentală TIKA, din Turcia, în urma încheierii unui parteneriat între aceasta şi Spitalul Municipal Mangalia.
La ceremonia de predare a aparaturii către cabinetul de oftalmologie de la spital a fost prezentă o delegaţie condusă de către deputatul Varol Amet și coordonatorul biroului TIKA în România, Hacı Ahmet Daştan.
Delegaţia turcă a fost întampinată de Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, directorul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Liviu Mocanu, precum şi de alți reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai comunităţii turco-tătare din localitate.
“Este o bucurie pentru noi faptul că de azi înainte pacienţii din Mangalia, dar şi din localităţile învecinate sau chiar Constanţa pot avea parte de mijloace moderne de diagnosticare şi tratament a unor afecţiuni oftalmologice care pană acum nu puteau fi depistate și rezolvate aici. Prin urmare, mulţumim TIKA pentru implicare şi pentru ajutorul acordat şi speram că vom mai avea astfel de proiecte în viitorul apropiat”, a precizat Radu Cristian.
Dr. Liviu Mocanu, directorul Spitalului Mangalia a ţinut să menţioneze că „pe viitor, ne dorim implementarea unor noi proiecte pentru achiziţionarea mai multor echipamente medicale moderne, cum ar fi un ecograf pentru Secţia de Ortopedie, pentru diagnosticarea afecţiunilor tendoanelor şi ligamentelor. De asemenea, mai dorim dotarea și definitivarea blocului operator de la oftalmologie, pentru a putea efectua implanturi de cristalin dar și alte intervenţii chirurgicale specifice.”
Valoarea totală a aparaturii recepţionate de Spitalul Mangalia în cadrul acestui proiect comun este de aproximativ 30000 de EUR, sumă suportată de către Agenţia Guvernamentală din Turcia.
Agenția Turcă pentru Colaborare şi Coordonare (TIKA) este subordonată direct premierului Turciei şi are birouri deschise în peste 50 de țări din Europa, Asia şi Africa.
TIKA a investit în cei 25 de ani de existență în proiecte sociale precum renovarea, construirea și dotarea cu aparatură a unor școli și spitale, realizarea unor centre de reciclare sau restaurarea unor drumuri și poduri, dar și în domeniul turismului.
În judeţul Constanţa, aceștia au făcut investiţii în mai multe localităţi, în domeniul sănătăţii şi învăţământului.
Pe lângă ceremonia de la Spitalul Municipal Mangalia, delegaţia din Turcia a efectuat vizite la o serie de obiective din oraş, respectiv la noua moschee, care în acest moment se află în construcţie, la noul cimitir musulman dar şi la Moscheea Esmahan Sultan.