Alin Artimon a cucerit pentru a treia oară maratonul Aqua Challenge
Publicat de Claudiu Dobrescu, 22 august 2016, 07:42
La startul competiției Aqua Challenge 2016 organizate de Asociaţia Club Sportiv Atena în parteneriat cu DJST Constanţa şi „Zoom Beach”, cu finanţarea Consiliului Judeţean Constanţa, prin proiectul „Constanţa te lansează la apă”, au fost prezenţi 250 de concurenţi.
Aceştia s-au înscris la cele trei probe: superscurtă, pe distanţa de 500 de metri, cea scurtă, de 1.500 de metri şi maratonul de 5.000 de metri.
Evenimentul a marcat împlinirea a 12 ani de când înotătorul Răzvan Florea cucerea medalia de bronz în proba de 200 de metri spate, la Jocurile Olimpice de la Atena.
La probele de 1500 şi de 5000 de metri au participat şi foşti sportivi de performanţă printre care Anca Pătrășcoiu, medaliată cu argint în proba de 200 de metri spate la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles și Dragoș Coman, multiplu medaliat european și mondial.
Pe primul loc la maratonul din apele Mării Negre s-a clasat Alin Alexandru Artimon (de la CS Stiinţa Municipal), care a câștigat şi precedentele două ediţii.
Printre participanşi s-au aflat mulţi copii de opt-nouă ani dar şi persoane trecute de 70 de ani.Fostul medaliat olimpic Răzvan Florea nu a paricipat la această ediţie din cauza unor probleme medicale.
Toți participanții care au încheiat cursa au primit medalii, iar primii trei clasaţi la fiecare categorie de vârstă, feminin şi masculin, au primit cupe, diplome şi produse oferite de partenerii evenimentului.
Organizatorii au oferit concurenţilor clasaţi pe primele trei locuri la 1.500 de metri şi la 5.000 de metri şi premii în bani, în valoare totală de 4.700 de lei.