ROMÂNIA. Două zile de ploi torenţiale şi furtuni
Publicat de , 21 august 2016, 12:09
Meteorologii au emis o informare de vreme rea, valabilă de luni dimineaţa, de la ora 9.00, până miercuri, la ora 6.00.
În intervalulo menţionat, în întreaga ţară vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în vest, nord-vest şi în zonele montane, apoi, local şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.