Din arest la domiciliu, în AREST preventiv!
Publicat de , 21 august 2016, 10:57
În perioada 12 – 19 august, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 113 persoane, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 18 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 95 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 11 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (în 2 cazuri), din control judiciar în condamnare cu executare (1 caz) și din control judiciar în condamnare cu suspendare (1 caz).
De asemenea, în 7 situații a fost dispusă înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.