2.500 de persoane salvate de elicoptere SMURD și IGAv
Publicat de , 20 august 2016, 15:14
Piloții Inspectoratului General de Aviație (IGA) al MAI au salvat, în primele șapte luni ale anului, în urma intervențiilor de transport aeromedical, 2.498 de victime care au rezultat din producerea unor situații de urgență sau situații deosebite.
Cât privește participarea la misiunile internaționale, acestea au fost executate la solicitarea Agenției FRONTEX, unde Inspectoratul General de Aviație a executat peste 265 ore de zbor de supraveghere aeriană pentru combaterea migrației ilegale în Marea Egee, precizează IGA, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Conform evaluării de etapă realizate la nivelul MAI, în primele șapte luni ale acestui an, piloții IGA au efectuat 6.261 de ore de zbor. Pentru desfășurarea acestui tip de misiuni, cu eficiență maximă, echipajul elicopterelor și avioanelor SMURD este format din piloți, medici și asistenți medicali.
Potrivit sursei citate, o pondere importantă din activitatea Inspectoratului General de Aviație o reprezintă și misiunile de sprijin aerian pentru structurile operative ale MAI, fiind executate zboruri în cooperare cu Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria Română, Direcția Generală Anticorupție și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Sursa – AGERPRES