Calendarul zilei – 16 august
Publicat de Codrin RAITA, 16 august 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Învăţământ, Cercetare
* În cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, au loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (16 – 17 aug.)
– S-a întâmplat într-o zi de 16 august
* Se împlinesc 110 ani (1906) de la cutremurul catastrofal de la Valparaíso, Chile. Magnitudinea a fost de 8,6 pe scara Richter, iar numărul impresionant de victime s-a ridicat la 20.000
* Acum 91 de ani (1925), la Mark Strand Theatre (SUA), a avut loc premiera filmului „Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin, considerată una dintre cele mai bune pelicule din întreaga istorie a filmelor mute
* Cu 76 de ani în urmă (1940), între 16 şi 24 august, au avut loc tratative româno-ungare de la Turnu Severin, în cadrul cărora delegaţia maghiară cerea alipirea la Ungaria horthystă a mai mult de jumătate din suprafaţa Transilvaniei, iar delegaţia română susţinea doar principiul schimbului de populaţii. Tratativele au eşuat
* În urmă cu 69 de ani (1947) apărea Legea nr. 287 privind reforma monetară, iniţiată cu scopul stăvilirii inflaţiei şi a dezorganizării sistemului monetar al ţării. Nivelul preţurilor cu amănuntul a crescut de peste 8.000 de ori faţă de anul 1938, iar costul vieţii de peste 5.000 de ori. Reforma monetară a fost, totodată, un mare pas spre etatizarea întreprinderilor private de către noul regim comunist instalat la Bucureşti
* Tot într-o zi de 16 august, acum 56 de ani (1960) a avut loc proclamarea independenţei Ciprului, primul preşedinte fiind arhiepiscopul Makarios (1913-1977). Republica Cipru este stat membru al Uniunii Europene de la 1 mai 2004. Din anul 2013 preşedinte al Ciprului este creştin-democratul Nikos Anastasiadis
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache; Sf. Cuvios Iosif de la Văratec (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
– 1816, 16/28: S-a născut botanistul Florian Porcius; unul dintre creatorii terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a susţinut, la Viena, drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (m. 1906) – 200 de ani
– 1823: S-a născut Alexandru Hurmuzaki (Hurmuzachi), publicist şi om politic; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1871)
– 1869: S-a născut compozitorul, flautistul şi profesorul Petre Elinescu (m. 1947)
– 1891: S-a născut Scarlat Lambrino, epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane; stabilit în Portugalia din 1947; membru corespondent al Academiei Române din 1934 (m. 1964, la Lisabona) – 125 de ani
– 1903: S-a născut Pan M. Vizirescu (prenumele la naştere: Pantelimon), poet şi eseist; colaborator constant al Radiodifuziunii Române din 1931, va deveni subdirector (director adjunct) la compartimentul Radiojurnal (până la 23 august 1944); judecat în lotul celor 14 gazetari şi scriitori români consideraţi „colaboraţionişti”, a fost condamnat, în 1945, la muncă silnică pe viaţă, dar nu a făcut detenţie, ci a stat ascuns în casa părinţilor săi din Slatina, într-un adăpost ingenios, din care avea să iasă abia în anul 1967; în ciuda vârstei înaintate, după 1990 a fost extrem de activ în viaţa literară şi culturală (m. 2000)
– 1920: S-a născut Virgil Ierunca, eseist, critic literar şi poet; stabilit din 1947 la Paris; între anii 1952 şi 1975 a lucrat la Radiodifuziunea Franceză, ca redactor al unor emisiuni politice şi culturale în limba română; din 1975 a fost colaborator al postului de radio „Europa Liberă”; a publicat primul studiu despre „Fenomenul Piteşti” (1990); soţul Monicăi Lovinescu (m. 2006)
– 1920: S-a născut Gelu Solomonescu, compozitor de muzică uşoară, pianist şi şef de formaţie (m. 1984)
– 1921: S-a născut Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (m. 2000) – 95 de ani
– 1931: S-a născut Ileana Berlogea, istoric literar, teatrolog şi profesor (m. 2002) – 85 de ani
– 1931: A murit Sabba Ştefănescu, geolog şi paleontolog; studii asupra formaţiilor terţiare; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1857) – 85 de ani
– 1942: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Florin Bogardo (m. 2009)
– 1942: S-a născut Gabriela Melinescu, poetă, prozatoare, traducătoare şi jurnalistă; stabilită din 1975 în Suedia
– 1955: S-a născut baritonul Alexandru Agache
– 1956: A murit pictorul Theodor Pallady; membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1871) – 60 de ani
– 1981: A murit dirijorul de cor Ion Vanica (fondator, alături de Dumitru D. Botez, şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române) (n. 1917) – 35 de ani
– 1987: A murit Emil Condurachi, istoric şi arheolog; specialist în istoria Antichităţii; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1912)
– 2008: A murit Elena Leuşteanu – Teodorescu, fostă gimnastă, binecunoscută pentru cucerirea a trei medalii – toate de bronz – la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956) şi Roma (1960); de asemenea, este prima sportivă care a adus gimnasticii româneşti o medalie de la Jocurile Olimpice, medalie obţinută la Melbourne (n. 1935, la Cernăuţi, astăzi în Ucraina)
EVENIMENTE EXTERNE
– Grabarka, Polonia: Vizita Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient (16 – 19 aug.)
Aniversări – Comemorări
– 1557: S-a născut pictorul italian Agostino Carracci (m. 1602)
– 1645: S-a născut scriitorul moralist francez Jean de La Bruyère (m. 1696)
– 1705: A murit Jakob Bernoulli, matematician și fizician elvețian; a dezvoltat calculul diferențial și integral introdus de Isaac Newton şi Gottfried von Leibniz (n. 1654)
– 1744: S-a născut astronomul francez Pierre Méchain, care împreună cu prietenul său Charles Messier, a lucrat la un catalog celebru de nebuloase, “Catalogul Messier” (m. 1804)
– 1845: S-a născut fizicianul francez Gabriel Lippmann; a realizat prima fotografie color a spectrului solar; Premiul Nobel pentru fizică pe 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1921, la bordul transatlanticului „France”)
– 1863: S-a născut Gabriel Pierné, dirijor, organist şi compozitor francez (m. 1937)
– 1888: A murit farmacistul american John Pemberton, inventatorul băuturii răcoritoare „Coca-Cola” (n. 1831)
– 1893: A murit medicul francez Jean-Martin Charcot, unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne (n. 1825)
– 1899: A murit Robert Wilhelm Bunsen, chimist german; împreună cu Gustav Robert Kirchhoff a pus bazele analizei spectrale cu ajutorul căreia se pot demonstra proprietăți chimice specifice unor elemente (n. 1811)
– 1904: S-a născut biochimistul american Wendell M. Stanley; cercetări în domeniul structurii virusurilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1946, împreună cu conaţionalii săi James Sumner şi John Northrop (m. 1971)
– 1913: S-a născut (la Brest-Litovsk, azi Belarus) Menachem Begin, om politic israelian (lider al partidului Likud, premier al Israelului între anii 1977 şi 1983); co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1978, împreună cu Anwar Sadat, preşedintele Egiptului (m. 1992)
– 1920: S-a născut Charles Bukowski (născut Heinrich Karl Bukowski), poet, nuvelist și romancier american de origine germană (m. 1994)
– 1934: S-a născut actorul şi regizorul francez de film Pierre Richard (numele complet: Pierre-Richard Maurice Charles Leopold Defays)
– 1935: S-a născut scriitorul vietnamez Duyên Anh, exilat în Franţa din 1983 (m. 1997)
– 1949: A murit (într-un accident de maşină) prozatoarea şi jurnalista americană Margaret Mitchell (numele la naştere Margaret Munnerlyn Mitchell), autoarea romanului care a stat la baza celebrului film „Pe aripile vântului” (n. 1900)
– 1954: S-a născut James Cameron (nume la naştere: James Francis Cameron), regizor de film american de origine canadiană, scenarist, actor, producător (autor a două dintre peliculele cu cele mai mari încasări din istoria filmului, „Avatar” şi „Titanic”) şi inventator (a lucrat la dezvoltarea sistemului digital tridimensional Fusion Camera System)
– 1956: A murit Béla Lugosi (Béla Ferenc Deszö Blaskó), actor american de origine ungară, cel care i-a dat viaţă, pe ecran, contelui Dracula (1927), rol care l-a consacrat (n. 1882, la Lugoj/România) – 60 de ani
– 1958: S-a născut Madonna (Louise Veronica Ciccone), supranumită «Regina muzicii pop», cântăreaţă americană şi compozitoare de muzică pop, câştigătoare a mai multor premii Grammy, actriţă laureată a Globului de Aur şi autoare a mai multor cărţi
– 1959: A murit Wanda Landowska, clavecinistă, pianistă şi profesoară poloneză (n. 1879)
– 1960: S-a născut actorul american Timothy Hutton
– 1962: S-a născut Steve Carell, actor de comedie, producător, scriitor și regizor american
– 1977: A murit cântăreţul şi actorul american Elvis Presley, supranumit “Regele Rock’n’Roll-ului” (n. 1935)
– 1998: A murit scriitoarea americană Dorothy West, ultima personalitate a mişcării artistice de culoare a anilor `20, aşa-numita „Renaştere a Harlemului” (n. 1907)
Sursa: RADOR