Evenimentul „110 ani la Mamaia – O Poveste fără Sfârşit” marchează ziua de naştere a staţiunii Mamaia
Publicat de , 14 august 2016, 14:49
Asociaţia Litoral – Delta Dunării marchează ziua de naştere a staţiunii Mamaia printr-un eveniment intitulat „110 ani la Mamaia – O Poveste fără Sfârşit”.
Mâine, de la ora 20.00, scena de la Piaţeta Cazino va găzdui spectacolul de teatru, muzică şi dans „Mamaia în costum de baie”, în regia lui Lucian Iancu, unde turiştii şi constănţenii vor putea vedea o succesiune de tablouri de epocă, de pe vremea Chiritei.
Seara se va încheia cu un concert semnat Damian Drăghici & Brothers, artistul care a semnat coloana sonoră a filmului „Piraţii din Caraibe 3” şi singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy.
Spectatorilor le este pregătit şi un foc de artificii.