Croazierele în Delta Dunării, nerentabile pentru țara noastră
Publicat de Adrian Băncilă, 12 august 2016, 07:39
Chiar dacă ne aduc turisti străini, croazierele pe Dunăre nu sunt prea rentabile pentru țara noastră în condițiile în care vizitatorii nu beneficiază de servicii sau produse în Tulcea. Directorul Navlomar Tulcea, Virgil Drăgan, spune că „sunt programe de 14 zile, de 7 zile, de 8 zile. Acestea pot varia între 1500 și 2000 de euro. Anul trecut au fost aproximativ 25 de mii de turiști, numai pe Dunăre, care au atins Portul Tulcea“.
Drăgan mai spune că turiștii primesc toate serviciile la bordul navelor, iar din această cauză „nu prea cheltuiesc, decât pentru excursia în Deltă“.