CONSTANȚA, MANGALIA, TULCEA: Omagiu adus eroilor marinari
Publicat de Bogdan Comșa, 12 august 2016, 20:00
Statul Major al Forțelor Navale organizează, duminică, 14 august, ceremonii militare și religioase cu depuneri de coroane de flori, în memoria celor care își dorm somnul de veci în adâncul apelor, în garnizoanele de marină, astfel:
– Constanța, orele 08.30-09.30, la Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleza din Constanţa;
– Mangalia, orele 09.00-10.00, la Monumentul Marinarului Erou de la Muzeul Marinei;
– Tulcea, orele 08.30 – 09.30, la Cimitirul Eroilor din municipiu.
La ceremonii vor lua parte reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, Bisericii Ortodoxe Române, ligiilor și asociațiilor profesionale ale marinarilor, veterani de război, ofiţeri în rezervă şi în retragere.