Calendarul zilei – 7 august
Publicat de Codrin RAITA, 7 august 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Economic
* Orlando, Florida, SUA: Cei mai buni utilizatori ai aplicaţiilor Microsoft Office din Orăştie, Bucureşti şi Cluj-Napoca participă la finala mondială Microsoft Office Specialist World Championship 2016 (7 – 10 aug.)
– Cultură
* Casa de Producție TVR, împreună cu Asociația Culturală Spectaculis, prezintă, în cadrul proiectului „Teatru în TVR”, recitalul „Sunt un Orb”, un one man show al actorului Horațiu Mălăele – ora 19:30
* Prejmer, jud. Brașov: Recital în cadrul celei de-a IV-a ediții a Turneului “Muzica în Palatele României” (3-21 aug.), eveniment organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores” – ora 17:00, în Cetatea Prejmer. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
– S-a întâmplat într-o zi de 7 august
* Acum 158 de ani (1858) reprezentanţii celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) au semnat Convenţia de la Paris (în ultima zi a lucrărilor Conferinţei începute la 10/22 mai acelaşi an), potrivit căreia cele două Ţări Române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii Otomane. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării până în 1864 (7/19)
* Cu 152 de ani în urmă (1864) a fost înfiinţată Primăria oraşului Bucureşti, după modelul francez, prin aplicarea noii legi comunale. Întâiul primar ales a fost Barbu Vlădoianu (7/19)
* Se împlinesc 150 de ani (1866) de când guvernul Ion Ghica concesiona companiei engleze „John Trevor Barclay şi John Staniforth” construcţia căii ferate Bucureşti-Giurgiu, primul drum de fier din România (7/19)
* În urmă cu 46 de ani (1970), la Iași s-a inaugurat „Casa Dosoftei”, care adăpostea secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iași. Clădirea fost construită în timpul domniei lui Antonie Voda Ruset (1677-1679) şi a fost restaurată între anii 1962 şi 1968
* Acum 31 de ani (1985) a fost adoptat Tratatul de denuclearizare a Pacificului de Sud, „Tratatul de la Rarotonga” (insulă aparţinând Noii Zeelande), intrat în vigoare la 11.XII.1986
* Cu 26 de ani în urmă (1990) apărea Legea privind reorganizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, primul act normativ care a demarat reforma economică în România postcomunistă
* În urmă cu 18 ani (1998) au avut loc atentatele teroriste cu bombe asupra ambasadelor americane din Nairobi (Kenya) şi Dar-es-Salaam (Tanzania), soldate cu 224 de morţi şi 5.500 de răniţi
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Teodora de la Sihla (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
– Schimbarea la faţă a Domnului (Vardavar). Lăsata secului Postului Sf. Fecioare Maria (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)
– 1890: A murit N.[icolae] T. Orăşanu, poet, prozator şi publicist; împreună cu C. A. Rosetti a redactat (în 1859) foaia satirică „Ţânţarul”; ulterior şi-a asumat editarea, pe cont propriu, a altor foi satirice, pe rând suspendate şi reluate cu titluri schimbate, majoritatea având ingenioase denumiri demonice („Spiriduş”, „Nichipercea”, „Sarsailă”, „Urzicătorul”) (n. ~1833)
– 1904: S-a născut actorul Nicolae Brancomir (m. 1991)
– 1907: S-a născut Ion Zamfirescu, eseist şi istoric al teatrului, personalitate marcantă a vieţii teatrale româneşti (m. 2001)
– 1910: S-a născut Theodor “Teddy” Cosma (pe numele său real Theodor Zwiebel), dirijor, pianist și aranjor originar din România, stabilit în Franța din 1963; tatăl compozitorului de muzică de film Vladimir Cosma, și fratele compozitorului și dirijorului Edgar Cosma (m. 2011, la Paris)
– 1911: A murit Gheorghe Cârţan („Badea” Cârţan), ţăran autodidact din Ţara Făgăraşului, care a luptat întrega sa viaţă pentru independenţa românilor din Transilvania şi pentru unirea lor cu Vechiul Regat; a răspândit cărţi româneşti în satele transilvănene; a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român (n. 1849) – 105 ani
– 1922: S-a născut prozatorul Aurel Mihale (m. 2007)
– 1923, 7/20: S-a născut actorul Boris Ciornei (m. 2001). NOTĂ: Unele surse (www.filmoteca.ro sau www.imdb.com) dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 20 august 1923
– 1931: S-a născut Emilia Căldăraru, poetă şi prozatoare; autoare, cu precădere, de literatură pentru copii (m. 1988) – 85 de ani
– 1937: S-a născut artistul plastic Vasile Socoliuc, nume de referinţă în grafica românească contemporană (m. 2008)
– 1961: S-a născut Octavian Morariu, fost rugbist de performanţă, fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român; în iulie 2013 a devenit preşedintele Federaţiei Europene de Rugby, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a fost ales membru al Comitetului Olimpic Internaţional cu 73 de voturi pentru şi 14 împotrivă, devenind astfel al patrulea reprezentant al României în CIO după Prinţul Bibescu (1899-1901), George A. Plagino (1909-1947) şi Alexandru Şiperco (1955-1998) – 55 de ani
– 1961: A murit inginerul Tudor A. Tănăsescu; lui i se datorează, printre altele, dezvoltarea radiodifuziunii, precum şi începuturile industriei româneşti de electronică; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1901) – 55 de ani
– 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi omul de cultură Nicolae Brânzeu (n. 1907). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 7 martie 1983
– 1993: A murit Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (n. 1935)
– 2002: A murit Petru Vintilă, scriitor, ziarist şi pictor naiv (n. 1922)
– 2009: A murit interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (n. 1963)
– 2013: A murit Petru Ursache, etnolog, estetician şi istoric literar (n. 1931)
– 2014: A murit Aurel Cioranu, actor de teatru şi film, cunoscut pentru activitatea sa de la Teatrul Bulandra (n. 1929)
EVENIMENTE EXTERNE
– Buenos Aires: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon
– Bangkok: Referendum pe tema noului proiect de Constituţie propus de militarii aflaţi la putere
Aniversări – Comemorări
– Ziua Naţională a Republicii Côte D’ivoire; aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1516: A murit pictorul flamand Hieronymus Bosch (Jerome Van Aken) (n. ~1450) – 500 de ani
– 1779: S-a născut geograful german Carl Ritter, unul dintre fondatorii geografiei moderne; a susţinut influenţa factorilor geografici în decursul istoriei, subliniind relaţiile acesteia cu factorul uman şi cu natura (m. 1859)
– 1834: A murit Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat (n. 1752)
– 1848: A murit chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier; Berzelius a descoperit elementele siliciu, seleniu, toriu și ceriu (n. 1779)
– 1867: S-a născut Emil Nolde, pictor şi grafician expresionist german (m. 1956)
– 1876: S-a născut Mata Hari (numele real, Margaretha Geertruida Zelle), dansatoare olandeză; învinuită de Franţa de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial (m. 1917, a fost executată) – 140 de ani
– 1889: S-a născut fizicianul francez Léon Nicolas Brillouin; a adus contribuții în mecanica cuantică, propagarea undelor radio în atmosferă, fizica semiconductorilor, și teoria informației (m. 1969)
– 1904: S-a născut diplomatul afro-american Ralph Bunche; secretar general adjunct al ONU între anii 1955 şi 1971 (s-a numărat printre fondatorii Organizaţiei); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1950 (a fost prima persoană de culoare recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace) (m. 1971)
– 1913: A murit David Popper, violoncelist, pedagog şi compozitor de origine cehă (n. 1843)
– 1919: S-a născut basul finlandez Kim Borg (m. 2000)
– 1921: A murit poetul simbolist rus Aleksandr Block (n. 1880) – 95 de ani
– 1933: S-a născut Elinor Ostrom, politolog american; în octombrie 2009, a devenit prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie, împreună cu Oliver E. Williamson, „pentru analiza sa în privinţa guvernării şi cooperării economice” (m. 2012)
– 1937: S-a născut muzicianul american de blues Magic Slim (pe numele său real Morris Holt) (m. 2012)
– 1938: A murit Konstantin Stanislavski, regizor, actor şi teoretician de teatru rus (n. 1863)
– 1941: A murit scriitorul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei moderne”; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1913 (n. 1861) – 75 de ani
– 1944: A murit medicul francez Émile Charles Achard; cercetări privind bolile datorate schimburilor nutritive viciate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1932 (n. 1860). NOTĂ: Unele surse (http://www.armb.be/index.php?id=1497) menţionează ca dată a morţii 8 august 1944
– 1957: A murit actorul american de film Oliver Hardy; împreună cu Stan Laurel au format un cuplu celebru în lumea cinematografului („Stan şi Bran”) (n. 1892)
– 1958: A murit criptologul american Herbert Osborne Yardley, care a organizat şi condus primele eforturi ale SUA de decriptare a codurilor inamice în timpul Primului Război Mondial (n. 1889)
– 1960: S-a născut David Duchovny, actor american, protagonist al serialului „Dosarele X”
– 1966: S-a născut Jimmy Donal Wales (numit şi Jimbo Wales), informatician şi om de afaceri american; specializat în domeniul companiilor Internet, este fondatorul, împreună cu Larry Sanger, al enciclopediei libere Wikipedia; preşedintele Fundaţiei Wikimedia – 50 de ani
– 1974: S-a născut Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues (m. 2010)
– 1975: S-a născut Charlize Theron actriţă americană originară din Africa de Sud, câştigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă în 2004, pentru rolul Aileen Wuornos din filmul „Monster”
– 1995: A murit scriitoarea britanică Brigid Brophy (n. 1929)
– 2004: A murit americanul Paul (Red) Adair, specialist de renume mondial în stingerea incendiilor la instalaţiile petroliere, devenit o adevărată legendă (n. 1915). NOTĂ: “Who’s Alive and Who’s Dead” dă ca dată a morţii 8 august 2004
– 2010: A murit actorul francez de film Bruno Cremer (n. 1929)
– 2011: A murit australianca Nancy Wake, unul dintre cei mai apreciaţi agenţi secreţi ai Aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial; era supranumită de Gestapo „Şoarecele alb”, datorită abilităţii sale de a scăpa de fiecare dată de militarii nazişti; a fost decorată de Franţa cu cea mai înaltă distincţie militară pentru rolul avut în Rezistenţa franceză; pentru meritele sale a mai fost decorată de Statele Unite, de Marea Britanie şi de Australia (n. 1912) – 5 ani
– 2012: A murit jurnalista italiană de modă Anna Piaggi, cunoscută şi pentru stilul ei vestimentar nonconformist (n. 1931)
Sursa: RADOR