CONSTANȚA. Suporter Spirit Club Farul, primul antrenament!
Publicat de , 4 august 2016, 10:39
Primul antrenament al noii echipe de fotbal susținute de fanii din Constanța a avut loc, miercuri seara, la stadionul „Dumitru Antonescu”.
Suporterii au decis ca noul club să se numească Suporter Spirit Club Farul și să fie înscris în Liga a IV-a, iar suportul financiar să fie asigurat, pentru început, prin cotizațiile de tip abonament ale fanilor.
Antrenamentul s-a desfășurat sub conducerea antrenorului Ion Barbu, care i-a solictat în lot pe fundașul Florin Pătrașcu, fost căpitan la FC Farul și pe fostul atacant Sorin Chițu.