SIBIU: Trafic pe o bandă între Sibiu și Alba Iulia, după ce un TIR s-a răsturnat pe DN 1
Publicat de Bogdan Comșa, 3 august 2016, 14:19
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în jurul orei 14:30, în judeţul Sibiu, traficul rutier a fost întrerupt pe o bandă, pe DN1 Sibiu – Alba Iulia, la kilometrul 345+500 de metri, la intrarea în localitatea Miercurea Sibiului dinspre Alba Iulia, în vederea transbordării mărfii și tractării unui autotren care s-a răsturnat în afara părţii carosabile cu două zile în urmă. Traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, dirijat de polițiști.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită la volan și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.