Avocatul Poporului, audiențe la MEDGIDIA, CERNAVODĂ și TULCEA
Publicat de , 2 august 2016, 11:14
Reprezentanţii Biroul Teritorial Constanţa al Avocatului Poporului organizează o nouă sesiune de audiențe la Medgidia şi Cernavodă, în luna august.
Cetăţenii din Medgidia, care au probleme cu autorităţile şi instituţiile publice sunt aşteptaţi miercuri, 17 august, începând cu ora 9.00, în sala de audienţe a Primăriei Medgidia.
La Cernavodă, cetățenii sunt aşteptaţi miercuri, 17 august, începând cu ora 11.00, în sala de audienţe a Primăriei Cernavodă, iar Tulcea, miercuri, 10 august, ora 10.00, la Prefectură.
În audienţe, cetăţenii pot reclama probleme întâmpinate în relaţia cu institutiile publice, cu condiţia ca problema semnalată Avocatului Poporului să nu facă obiectul unui proces aflat pe rolul intanţelor de judecată.
Nu pot fi discutate dosare aflate pe rolurile instanţelor judecătoreşti şi nici probleme în care instanţele s-au pronunţat deja prin sentinţe definitive.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0241.550.544. Cererile pot fi primite în audienţă, pot fi transmise şi prin poștă, inclusiv cea electronică pe adresa de E-mail: avpconstanta@avp.ro sau prin fax. 0241.550.544, ori prin depunerea cererii direct la sediul biroului din B-dul Tomis, nr. 51, din Constanţa. Cererile adresate Avocatului Poporului şi audienţele sunt scutite de taxe.