Update – CONSTANȚA: La un pas de moarte, pe lacul Siutghiol
Publicat de Bogdan Comșa, 29 iulie 2016, 13:46
Un bărbat a fost, vineri, la un pas de moarte pe lacul Siutghiol din Mamaia, informează Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.
Pacientul, un bărbat, era pe punctul de a se îneca, dar a fost scos din apă la timp, mai arată sursa citată.
Incidentul a avut loc în zona centrului comercial de la ieșirea din Constanța.
Deocamdată, nu sunt disponibile mai multe detalii.
–––––––
UPDATE: Pacientul, un bărbat de 50 de ani, era agitat și recalcitrat, spun reprezentanții SAJ. El i-a agresat verbal pe medici.
În cele din urmă, a fost transportat la spital.