CERNAVODĂ: Judecătorii au decis în cazul fostului primar Gheorghe Hânsă

Publicat de Bogdan Comșa, 28 iulie 2016, 19:07
Magistrații Judecătoriei Medgidia au respins, joi, 28 iulie, dosarul în care fostul primar al orașului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, solicita revizuirea deciziei penale prin care a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.
Judecătorii au decis să respingă ”ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei penale nr.388/29.03.2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr.466/36/2015 formulate de revizuenţii Hânsă Gheorghe, în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, Hânsă Tiberiu Marius, în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, Adam Mihai, în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa , Cileagă Margareta, şi Cadiu Marin.”