Lucian Sânmărtean s-a întors în Liga I
Publicat de Catalin Donose, 26 iulie 2016, 06:41
Fotbalistul Lucian Sânmărtean a semnat ieri seară un contract pe un an cu formația Pandurii Târgu Jiu, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Mijlocașul în vârstă de 36 de ani a jucat ultima oară la echipa saudită Al Ittihad.
Internaționalul român și-a început cariera la Gloria Bistrița, de unde s-a transferat la Panathinaikos Atena.
A mai jucat la Utrecht, din nou la Gloria, la FC Vaslui și la Steaua București.
Pandurii va juca joi, la Drobeta-Turnu Severin, cu Maccabi Tel Aviv, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League, dar Sânmărtean nu are drept de joc pentru această dublă.