Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 24 iulie

Calendarul zilei – 24 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 24 iulie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Sinaia: Gala EUROPAfest Summer Edition – ora 18:00, la Castelul Peleş

– S-a întâmplat într-o zi de 24 iulie

* Se împlinesc 415 ani (1601) de la lupta de la Guruslău (Gorăslău). Forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale generalului Gheorghe Basta au înfrânt armata condusă de Sigismund Bathori. Câteva zile mai târziu (9/19 august) domnul român a fost ucis, pe Câmpia Turzii, din ordinul lui Basta (24.VII/3.VIII)

* Acum 244 de ani (1772) începea Congresul de Pace de la Focşani, strămutat apoi la Bucureşti (24.VII.1772 – 22.III.1773), în cadrul căruia delegaţiile Moldovei şi Ţării Româneşti au cerut autonomia sub garanţia Austriei, Rusiei şi Prusiei. Delegaţiile boiereşti au invocat, în sprijinul cererilor, „capitulaţiile” acordate de Poartă Ţărilor Române, texte prin care se recunoştea statutul de autonomie al Ţărilor Române

* Se împlinesc 140 de ani (1876) de la formarea unui nou guvern liberal „pur”, în frunte cu Ion C. Brătianu (supranumit „Vizirul”, pentru guvernarea sa autoritară), care va conduce ţara până în 1888 (cu excepţia perioadei aprilie-iunie 1881), cea mai lungă guvernare de partid din istoria vechii Românii. În timpul guvernării liberale România şi-a cucerit independenţa (9/21 mai 1877), pe care şi-a consolidat-o participând la războiul ruso-româno-turc (1877-1878). A fost proclamat Regatul (14/26.III.1881) şi s-a adoptat o serie de măsuri legislative menite să modernizeze ţara şi să întărească poziţia ei pe plan internaţional (24.VII/5.VIII)

* Cu 99 de ani în urmă (1917) începea Bătălia de la Mărăşeşti (până la 6/19.VIII.1917). Armata română, condusă de generalul Eremia Grigorescu, a oprit o puternică ofensivă germană condusă de mareşalul von Mackensen, declanşată cu scopul scoaterii definitive a României din război (24.VII/6.VIII)

* Acum 93 de ani (1923) România, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Italia, Japonia, Grecia, Iugoslavia şi Turcia semnau Tratatul de Pace de la Lausanne, care stabilea apartenenţa întregii Anatolii şi a Traciei Răsăritene la Turcia, anulând astfel prevederile Tratatului de la Sèvres, semnat în 1920 de guvernul otoman. Tratatul de la Lausanne a fost ratificat de guvernul de la Atena pe 11 februarie 1924, şi de guvernele britanic, italian şi nipon pe 6 august în acelaşi an. Turcia se obliga să recunoască, între altele, noile state în hotarele fixate (inclusiv insula Ada-Kaleh aparţinând României). Printre cele 17 anexe ale Tratatului se număra şi Convenţia internaţională privind statutul strâmtorilor, care stipula demilitarizarea lor, precum şi libertatea de navigaţie pentru toate vasele comerciale şi de război ale tuturor statelor, atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Tratatul a pus capăt războiului revoluționar turc dintre aliații din primul război mondial și forțele naționaliste aflate sub controlul Marii Adunări Naționale a Turciei cu sediul în Ankara, aflate sub comanda lui Mustafa Kemal Atatürk. Tratatul a asigurat recunoașterea internațională a suveranității noului stat „Republica Turcia, proclamată la rândul ei drept stat succesor al Imperiului Otoman. NOTĂ: România a ratificat, la 31.VIII.1924, Tratatul de Pace de la Lausanne cu Turcia şi Convenţia relativă la regimul strâmtorilor (Bosfor şi Dardanele – n.r.)

* În urmă cu 87 de ani (1929) a intrat în vigoare Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și drept Pactul de la Paris, prin care statele semnatare se angajau să renunțe la război ca instrument al politicii naționale. Pactul Kellogg-Briand, o inițiativă comună franco-americană, propunea condamnarea folosirii războiului ca modalitate de rezolvare a conflictelor dintre state și rezolvarea acestor dispute prin metode pacifiste. Deși a fost aplaudat drept o inițiativă diplomatică remarcabilă, Pactul a fost, în fond, un eșec: el nu a impus sancțiuni în cazul încălcării principiilor sale fundamentale, astfel că statelor semnatare le-a fost ușor, la momentul convenabil, să încalce Pactul. Pactul Kellogg-Briand a fost semnat la Paris, pe 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state (Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Marea Britanie, Statele Unite și Statul Liber Irlandez), dar a intrat în vigoare un an mai târziu. Ulterior, vor adera la acest Pact alte 47 de state, printre care și România

* Acum 67 de ani (1949) constituirea primelor gospodării agricole colective (GAC-urile), după modelul colhozurilor sovietice

* Cu 53 de ani în urmă (1963), între 24 şi 26 iulie, a avut loc, la Moscova, Consfătuirea primilor secretari ai CC ale partidelor comuniste şi muncitoreşti şi a şefilor de guverne ale ţărilor membre ale CAER. La această consfătuire, Gh. Gheorghiu-Dej, sprijinit de polonezi şi de unguri, a respins planul propus de liderul PCUS, Nikita Hruşciov, de integrare economică a ţărilor membre ale CAER, argumentând împotriva transformării României într-un hinterland agricol. Formularea propusă de conducerea PMR era de coordonare a planurilor (nu de integrare economică), colaborarea urmând să se facă pe baza egalităţii în drepturi şi respectării suveranităţii naţionale

* Acum 52 de ani (1964) apărea Decretul Consiliului de Stat prin care erau graţiaţi de restul de pedeapsă 3.244 de condamnaţi, dintre care 3.205 deţinuţi politici pentru infracţiuni „contra securităţii statului”. De subliniat că toţi deţinuţii politic au rămas cu cazier penal, autorităţile comuniste negândindu-se niciun moment să revizuiască validitatea condamnărilor

* În urmă cu 21 de ani (1995) a avut loc prima conferință interamericană la nivel înalt pe tema apărării, organizată de Pentagon, la care au participat delegații din SUA, Canada și din alte 32 de state din întreaga emisferă nordică, cu excepția Cubei

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Poliţiei de Frontieră Române”, instituţie care a luat fiinţă la 1.VII.1999, prin unificarea fostului Comandament Naţional al Grănicerilor cu Direcţia Poliţiei de Frontieră; până în anul 1998, la această dată s-a sărbătorit „Ziua grănicerilor” (care marca constituirea primului corp unificat al grănicerilor din România: la 24.VII.1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a unificat pe grănicerii munteni şi moldoveni, punând bazele instituţiei moderne de pază a frontierelor ţării); data de 24 iulie a fost desemnată ca „Ziua Poliţiei de Frontieră Române” prin articolul nr. 45 din OUG nr.104/27.VI.2001

– 1886: S-a născut Mişu Fotino, actor şi animator de teatru; fondator al Teatrului de Stat din Braşov (m. 1970) – 130 de ani. NOTĂ: Scânteia din 6.I.1970 dă ca dată a naşterii 25.VII.1886, iar moartea la 5.I.1970

– 1894, 24.VII / 5.VIII: S-a născut istoricul Andrei Oţetea; specialist în istoria Evului Mediu şi a epocii moderne; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977, la Paris)

– 1922: S-a născut prozatorul Eugen Teodoru (m. 2008). NOTĂ: Site-ul www.romlit.ro dă ca an al naşterii 1924

– 1928: S-a născut pictoriţa Lia (Lucreţia) Szasz (m. 2006)

– 1934: S-a născut interpretul de muzică uşoară Alexandru Jula

– 1937: A murit medicul Alexandru Obregia; importante contribuţii în domeniul psihiatriei; unul dintre organizatorii asistenţei bolilor mintale în România (n. 1860)

– 1939: A murit juristul Oscar Niculescu, membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1860)

– 1939: S-a născut pictorul Călin Pojar (m. 2010)

– 1945: S-a născut Constantin Titi Mihail, antrenor emerit al atletismului românesc, de numele căruia se leagă multe dintre performanţele la probele de sprint, garduri şi sărituri (m. 2016)

– 1974: A murit cântăreaţa Elena Zamora (n. 1897)

– 1977: A murit Emil Botta, actor şi poet (n. 1911)

– 2010: A murit dirijorul Victor Ciornei (n. 1923)


EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– 1739: A murit Benedetto Marcello, compozitor şi scriitor italian (n. 1686)

– 1769, 24.VII / 4.VIII: S-a născut arhitectul rus Vasili Stasov, reprezentant de seamă al neoclasicismului rus (m. 1848)

– 1783: S-a născut (în Columbia) Simón Bolívar, general şi om politic sud-american, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a popoarelor din America Latină (1810-1826) de sub dominaţia spaniolă; preşedinte al Republicii Federative Marea Columbie (1819-1830); proclamat, în 1813, de Congresul Naţional din Venezuela, „El Libertador” (m. 1830)

– 1802: S-a născut scriitorul francez Alexandre Dumas-tatăl (Dumas Davy de la Pailleterie) (m. 1870)

– 1803: S-a născut compozitorul francez Adolphe Adam (m. 1856)

– 1840: S-a născut Abraham (Avram) Goldfaden, poet, dramaturg, regizor și actor evreu de limbă idiș şi ebraică, originar din Ucraina, autor a 40 de piese de teatru, considerat părintele teatrului evreiesc modern; în anul 1876, Avram Goldfaden a fondat în Iaşi primul teatru profesionist în limba idiș din întreaga lume; de asemenea, este autorul primei piese în limba ebraică jucată în SUA (m. 1908, la New York)

– 1844, 24.VII/5.VIII: S-a născut pictorul rus Ilia Repin (m. 1930). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 5 august 1844

– 1856: S-a născut matematicianul francez Émile Picard (m. 1941) – 160 de ani

– 1857: S-a născut Henrik Pontoppidan, scriitor danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1917 (m. 1943)

– 1858: S-a născut Jenő Ábel, scriitor, filolog și profesor universitar maghiar (m. 1889)

– 1860: S-a născut Alphonse Mucha, desenator şi pictor ceh (m. 1939)

– 1860: S-a născut medicul francez Charles Achard; cercetări privind bolile datorate schimburilor nutritive viciate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1932 (m. 1944)

– 1864: S-a născut Frank Wedekind, prozator şi dramaturg german, actor în propriile piese şi regizor (m. 1918)

– 1880: S-a născut Ernest Bloch, compozitor elveţian naturalizat american (m. 1959)

– 1895: S-a născut Robert Graves, scriitor, traducător și eseist britanic (m. 1985)

– 1897: S-a născut americanca Amelia Earhart, prima femeie-pilot care a traversat, în 1932, Atlanticul singură la bordul aparatului său; la 2.VII.1937, ea a început un zbor în jurul lumii la bordul avionului „Electra”; la puţin timp de la decolare, contactul cu avionul a fost pierdut pentru totdeauna

– 1901: S-a născut actorul de teatru şi film rus Igor Ilinski (m. 1987) – 115 ani. NOTĂ: Enciclopedia Britannica menţionează la data naşterii şi stilul vechi – 11 iulie 1901

– 1914: S-a născut părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar în Biserica Ortodoxă Română (m. 1996)

– 1918: S-a născut Ruggiero Ricci, violonist american de origine italiană (m. 2012)

– 1921: S-a născut cântăreţul italian de operă Giuseppe Di Stefano (m. 2008) – 95 de ani

– 1929: S-a născut Peter Yates, regizor, producător, actor şi scenarist britanic de film (m. 2011)

– 1931: S-a născut regizorul şi scenograful italian de film Ermanno Olmi – 85 de ani

– 1931: S-a născut Eric Tabarly, navigator francez, cunoscut pentru călătoriile sale în jurul lumii (m. 1998) – 85 de ani

– 1955: A murit geograful şi pedagogul francez Emmanuel De Martonne; o parte importantă din viaţa sa ştiinţifică este legată de România; s-a numărat printre organizatorii şcolii geografice de la Cluj, iar alături de George Vâlsan a avut un rol hotărâtor în înfiinţarea Institutului de Geografie din Cluj; a introdus în cercetarea geografică din România metoda excursiilor interdisciplinare; chiar şi teza sa de doctorat a tratat un subiect referitor la ţara noastră – „La Valachie” (1902); a avut şi o contribuţie deosebită în plan politic: ca expert în cadrul dezbaterilor Conferinţei de Pace de la Paris (1919) a participat la delimitarea frontierei vestice a României; membru corespondent străin din 1912 şi membru de onoare străin, din 1919, al Academiei Române (n. 1873)

– 1969: S-a născut Jennifer Lopez, actriţă americană de film, de origine hispanică, cântăreaţă, compozitoare, producătoare, dansatoare

– 1969: A murit, în Franţa, romancierul şi dramaturgul polonez Witold Gombrowicz; din 1939 a trăit în Argentina și în mai multe țări vest-europene (n. 1904)

– 1974: A murit Sir James Chadwick, fizician britanic; contribuţii în fizica nucleară, în radioactivitate; a identificat neutronul (1932); participant la proiectul Manhattan, care a dus la realizarea bombei atomice americane; Premiul Nobel pentru Fizică în 1935 (n. 1891)

– 1980: A murit actorul britanic de film Peter Sellers (n. 1925)

– 1991: A murit Isaac Bashevis Singer, scriitor american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1978 (n. 1904) – 25 de ani. NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 21.XI.1902

– 1992: A murit actriţa franceză Arletty (Léonie Bathiat), vedetă a cinematografului interbelic, actriţă preferată a regizorului de film Marcel Carné (n. 1898)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie