Desant NATO în Marea Neagră
Publicat de , 18 iulie 2016, 09:24
2.000 de militari români şi străini, cu tehnică de luptă navală şi aeriană participă, începând de luni, la cel mai mare exerciţiu multinaţional organizat în acest an de Forţele Navale Române.
Denumit „Sea Shield 16”, exerciţiul se derulează până pe 22 iulie, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre.
Cei 2.000 de militari se vor antrena în comun pe mare şi vor pune în aplicare proceduri de operare la standarde NATO pentru lupta împotriva ameninţărilor de orice natură, pe mare, subacvatice sau aeriene.
Pe lângă militarii români mai participă forţe şi tehnică militară din Bulgaria, Canada, Grecia, Polonia, SUA, Turcia şi Ucraina.