ALERTĂ meteo: Vreme urâtă și instabilitate atmosferică
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 iulie 2016, 10:27
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, descărcări electrice și intensificări ale vântului, valabilă pentru toată țara, astăzi, până la ora 23.00.
Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică se va manifesta în nordul și centrul țării, dar și în zonele montane.
După-amiaza și la începutul nopții, vor fi intervale cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, iar cantitățile de apă vor cumula local 20 de litri pe metru pătrat și izolat vor depăși 40 de litri pe metru pătrat.
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie precizează că duminică, în estul și sudul Moldovei, la amiază se vor atinge temperaturi de 35….36 de grade, vremea va deveni caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar disconfortul termic se va accentua.