Picnic sau ședință de Consiliu Local? Șicane între consilieri și primarul din Castelu
Publicat de Bogdan Comșa, 15 iulie 2016, 16:58 / actualizat: 15 iulie 2016, 19:12
Ședința extraordinară a Consiliului Local din comuna Castelu s-a ținut, vineri, în stradă, în fața sediului Primăriei.
Consilierii locali, dintre care, unii, ajunși la vârsta deplinei maturități, au îndurat canicula amiezei pentru că, au spus ei, primarul Nicolae Anghel le-a încuiat sala de ședințe. În aceste condiții, au ales să lucreze în stradă, pentru a protesta față de decizia primarului.
Între consilieri și primar există, se pare, o luptă subterană, cauzată de alegerea în funcția de viceprimar a liberalului Vasile POtîrnice, situație care l-ar fi nemulțumit pe edil.
Acesta, membru PMP, era plecat în țară, dar ne-a declarat că nu este vorbe de nici un conflict și că sala de ședințe a fost încuiată deoarece acolo sunt depozitate documente importante mutate din alte spații ale Primăriei, aflate în renovare.
Primarul Nicolae Anghel, recent reales, a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu și ar trebui să își piardă mandatul, ca urmare a unei hotărâri recente a Curții Constituționale. Magistrații acestei instanțe au stabilit că primarii condamnați definitiv cu suspendare își pierd mandatele.
Nicolae Anghel ne-a declarat, însă, că este la adăpost de orice risc, pentru că, din luna mai a acestui an, a obținut reabilitarea și are cazierul curat. L-am întrebat pe edil dacă are, totuși, profilul moral să conducă o comunitate, după ce a suferit o condamnare penală. Ne-a răspuns că nu cunoaștem suficientă istorie și că episodul penal prin care a trecut a fost doar ”o conjunctură”.
La ședința de vineri a Consiliului Local a fost stabilită componența comisiilor de specialitate. Au fost de față doar 9 consilieri din cei 11 validați. Consiliul trebuia să aibă în componență 15 membri, dar patru dintre ei, membri PMP, nu au obținut validarea – unul dintre aceștia fiind găsit incompatibil .
Consilierii în cauză și-au acționat în instanță colegii.