VIDEO: Ana Maria Brânză, spadasina cu mască galbenă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 iulie 2016, 08:09
Pe o femeie nu o poţi atinge nici măcar cu o floare. Pe Ana Maria Brânză nu o poţi atinge nici cu floarea, nici cu floreta şi cu atât mai puţin cu spada.
Dacă marea noastră campioană la scrimă ar fi fost contemporană cu unii dintre scriitorii clasici, poate că nu ar mai fi existat multe personaje celebre din romanele de capă si spadă. De ce să te străduieşti să-i portretizezi pe D’ Artagnan, pe Lancelot sau pe Rob Roy atunci când există cineva care întruneşte toate calităţile acestora ? Este adevărat, nu a existat un roman fictiv cu titlul „Spadasina cu mască galbenă”, dar la orice competiţie de scrimă din lume apariţia Anei Maria purtând acest echipament distinctiv a impus mereu respectul şi aprecierea tuturor adversarelor ei.