VIDEO: Luminiţa Huţupan-Dinu – cel mai bun portar din istoria handbalului feminin
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 iulie 2016, 11:13
A fost desemnată, în urma unui sondaj realizat de Federaţia Internaţională de Handbal, cel mai bun portar din toate timpurile: Luminiţa Huţupan-Dinu, handbalista care obţinea în 2005, împreună cu colegele sale din echipa naţională, medalia de argint la Campionatul Mondial.
Valoarea este dovedită dincolo de orice urmă de îndoială numai atunci când, pe lângă faptul că reuşeşti să marchezi prezentul prin rezultatele tale deosebite, forţezi posteritatea să-şi aducă aminte de izbânzile tale răsunătoare. Iar Luminiţa Huţupan Dinu a avut parte şi de uralele clipei trecătoare şi de recunoaşterea unui viitor început imediat după retragerea sa din sportul pe care l-a iubit şi pe care îl iubeşte şi în continuare cu o pasiune incredibilă. Astfel că tripla câştigătoare a Ligii Campionilor la handbal feminin a fost desemnată drept cel mai bun portar al tuturor timpurilor de aproape 94% dintre cei peste 7000 de cunoscători ai handbalului din toată lumea care au participat la un sondaj girat de federaţia internaţională de profil. A fost un moment al recunoaşterii depline pentru sportiva născută la Piatra- Neamţ, o veste care i-a produs Luminiţei Huţupan Dinu o bucurie fără egal şi prin prisma faptului că a reuşit să-şi depăşească idolul, celebra portăriţă norvegiană Cecilie Leganger: