Echipa feminină de handbal a României va juca finala Universiadei
Publicat de Catalin Donose, 1 iulie 2016, 15:39
Selecționata feminină de handbal a României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului Mondial Universitar de la Malaga din Spania, după ce a dispus în semifinale de Rusia cu 21-18 (10-12).
Golurile echipei noastre au fost marcate de Pricopi — 5, Zamfirescu — 3, Perianu — 3, Popa — 2, Tudor — 2, Nan 1, Vizitiu — 3 (toate din lovituri de la 7 m), Andrei — 2.
În finală, formația României va întâlni echipa Spaniei, care a dispus în cealaltă semifinală de Polonia cu 21-19.
România și Spania s-au aflat în aceeași grupă, iar echipa noastră s-a impus cu 20-19.
Finala va avea loc sâmbătă, de la ora 17.