Monica Niculescu este în turul secund la Wimbledon
Publicat de Catalin Donose, 30 iunie 2016, 14:33
Jucătoarea Monica Niculescu s-a calificat astăzi, în turul secund la Wimbledon.
Ocupanta locului 47 mondial a trecut în runda inaugurală de Aleksandra Krunic din Serbia, aflată pe locul 120 în lume, în două seturi, cu 6-1, 6-4.
În turul următor, Monica Niculescu va avea un meci dificil cu Timea Bacsinszky din Elveția.
La masculin, Marius Copil, singurul reprezentant al României, în turneul de simplu, a cedat în patru seturi în fața francezului Lucas Pouille.
Copil a pierdut primul set cu 4-6, a egalat apoi, 6-4, dar a cedat următoarele două seturi cu 4-6, 1-6.