Meciuri reprogramate la Wimbledon din cauza ploii
Publicat de Claudiu Dobrescu, 30 iunie 2016, 07:27
Din cauza ploii, meciurile de ieri din turneul de Grand Slam de la Wimbledon, au fost întrerupte și reprogramate.
Jucătoarea din România,Sorana Cîrstea, locul 86 WTA, a fost învinsă de cehoaica Petra Kvitova, cap de serie nr. 11 şi locul 11 mondial.Sorana a fost eliminată în runda inaugurală, cu scorul 6-0, 6-4.
În schimb, Marius Copil locul 174, jucător venit din calificări, nu a putut încheia partida cu Lucas Pouille, cap de serie nr. 32 şi locul 29 ATP.Organizatorii au întrerupt meciul când scorul era 1-1 la seturi, respectiv 4-6, 6-4 şi 1-0 în favoarea francezului în setul al treilea.
Partida dintre Monica Niculescu, locul 47 WTA şi sportiva din Serbia, Aleksandra Krunic, locul 120 WTA, a fost amânată pentru azi, iar meciul din turul secund dintre tenismena constănţeană Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie nr. 5 şi veterana de 36 de ani, Francesca Schiavone din Italia, locul 111 WTA, a fost reprogramată pentru astăzi după ora 13.30.