Credincioșii sunt așteptați la hramul Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Publicat de , 27 iunie 2016, 12:14
În ajunul prăznuirii hramului, marți, începând cu ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
De asemenea, miercuri, în ziua hramului Catedralei arhiepiscopale, începând cu ora 6.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, împreună cu preoții și diaconii, va oficia Taina Sfântului Maslu și Aghiasma Mică, iar de la ora 8.15, va săvârși Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Apostol Filip, Sf. Simeon Stâlpnicul, Sf. Cosma, doctor fără de arginți, și Sf. Ierarh Vasile, Episcopul Angarei, care au fost aduse la Catedrala arhiepiscopală de la schitul „Sf. Ana” al mănăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos, Grecia, și care vor rămâne până miercuri inclusiv.
Joi, începând cu ora 8.00, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală împreună cu studenții din anii terminali ai Facultății de Teologie ortodoxă „Sf. Ap. Andrei” din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța.