Rezultatele gimnaștilor români la gala din Olanda
Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 iunie 2016, 07:19
Sportivul român Andrei Muntean a ocupat locul 9 în concursul individual compus organizat ieri la turneul de gimnastică artistică din gala ”Fantastic Gymnastycs NK 2016” de la Rotterdam (Olanda).
Românul a acumulat 81,700 de puncte.Ceilalți gimnaști din echipa țării noastre au ocupat locuri modeste: Cristian Bățagă s-a clasat pe locul 18, cu 72,550 puncte, Vlad Cotuna a terminat pe 19, cu 70,400 puncte, după ce au evoluat la câte cinci aparate, Andrei Groza a terminat pe locul 23, cu 54,200 puncte (patru aparate), iar Laurențiu Nistor pe 24, cu 52,700 puncte (patru aparate).
Astăzi vor avea loc finalele pe aparate.