Marian Drăgulescu va fi recuperat pentru a participa la CN de la Cluj

Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 iunie 2016, 10:41
Gimnastul Marian Drăgulescu, unul dintre cei doi sportivi români care vor reprezenta țara noastră în concursul masculin de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, s-a accidentat de curând la finalul unei aterizări la sol.
El a declarat că nu este o accidentare serioasă astfel încât va putea concura la Campionatele Naționale.
Din acest motiv, Drăgulescu a ratat participarea la concursul internațional din Olanda care se desfasoara in aceste zile.
Până ieri el era incert pentru Campionatele Naționale care vor avea loc la Cluj-Napoca în perioada 01-03 iulie.