Britanici nehotărâţi
Publicat de , 25 iunie 2016, 14:29
O petiție online adresată Parlamentului britanic și prin care se solicită organizarea unui al doilea referendum, după cel care a decis ieșirea țării din Uniunea Europeană a depășit sâmbătă un milion de semnături, informează AFP.
Petiția reclamă un nou vot asupra apartenenței Marii Britanii la UE, după ce, joi, alegătorii s-au pronunțat în procent de 51,9 pentru ieșirea din Uniune, în cadrul unui referendum cu o prezență de 72,2%.
Parlamentul britanic are obligația de a lua în dezbatere orice petiție care strânge cel puțin 100.000 de semnături.