Calendarul zilei – 19 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 19 iunie 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Mediu
* Tulcea: Acapararea terenurilor agricole este tema documentarului „Land Grabbing” (r. Kurt Langbein, 2015, Germania) care va fi proiectat, în premieră naţională, în competiţia oficială a Festivalului Pelicam (16 – 19 iun.) organizat de Asociaţia Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Tulcea, Ambasadei Elveţiei în România şi Institutului Goethe Bucureşti.Invitaţii la dezbatere sunt: Kurt Langbein, regizorul filmului, Attila Szocs, campaigner pentru dreptul la pământ, Eco-Ruralis. Festivalul Pelicam se încheie cu tradiţionalul concert din Piaţa Mircea cel Bătrân susţinut de trupa belgiană Kermesz a l’Est
– Cultură
* Braşov: Cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră și Arte „vibrate!festival”, care va cuprinde concerte de muzică clasică și crossover, expoziții, ateliere, performance, masterclassuri și lansări de CD-uri. Deschiderea evenimentului va avea loc la Aula Univesității „Transilvania”, dar acţiuni vor avea loc şi la Sinagoga, Bastionul Țesătorilor, Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, la Ceainăria Tipografia, în noua sală Kruhnen Musik Halle a Clubului Rockstadt, precum şi la Sala Patria (19 – 26 iunie)
– S-a întâmplat într-o zi de 19 iunie
* Se împlinesc 150 de ani (1866) de la apariţia Legii asupra taxelor vamale, prima organizare vamală a Principatelor Române (19/31)
* Acum 138 de ani (1878) România prezenta, prin I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu, Congresului de la Berlin (desfăşurat în perioada 1/13.VI-1/13.VII.1878), un Memorandum, sintetizat în următoarele cinci puncte: nicio parte a teritoriului să nu fie dezlipită de la statul român; teritoriul naţional să nu servească ca drum de trecere a trupelor ruseşti din Bulgaria; România, în virtutea drepturilor ei seculare, să ia din nou în stăpânire gurile Dunării, inclusiv Insula Şerpilor; să primească despăgubiri proporţionale forţelor angajate în luptă; independenţa ei să fie solemn recunoscută şi teritoriul ei declarat neutru (19.VI/1.VII)
* Cu 86 de ani în urmă (1930) a avut loc primul zbor cu planorul peste Canalul Mânecii, realizat de canadianul Robin Beardmore
* Acum 33 de ani (1983) a fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulaţia desfăşurându-se pe patru benzi. În prezent, construcţia se află în lucrări de consolidare, de la începerea acestora existând mai multe restricţii de circulaţie. Dezvoltarea portului şi traficul rutier crescut au dus la apariţia unui proiect foarte important pentru Constanţa, şi anume construirea unui nou pod rutier peste canal la Agigea, care are rolul de a prelua traficul greu de pe vechiul pod. Astfel, pe lângă podul din 1983, se va circula pe cel mai mare pod hobanat din România, având o lungime de peste 1.5km şi o înălţime în punctul maxim de 65 m. De asemenea, noua structură reprezintă primul pod din România la a cărui construcţie s-a folosit o macara plutitoare şi beton autocompactant
* În urmă cu 24 de ani (1992) România şi Republica Azerbaidjan au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, reprezentanţa diplomatică a României la Baku fiind deschisă la 3 noiembrie 1998. România a fost al doilea stat, după Turcia, care a recunoscut independenţa Republicii Azerbaidjan, la 11 decembrie 1991
* Se împlinesc 15 ani (2001) de când, la Institutul de Cardiologie „Prof. dr. C. C. Iliescu” Fundeni, s-a efectuat primul implant de cord artificial complet în interiorul bolnavului, prima intervenţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est
* Se împlinesc 5 ani (2011) de la deschiderea Pasajului Basarab pentru traficul auto. Pasajul Basarab este cel mai lung pod hobanat din România, având o lungime de 360 m, cel mai lat pod hobanat urban din Europa – 43,3 m, cel mai lung pasaj rutier din Bucureşti – 1,9 km, cel mai complex ansamblu de poduri din Capitală – viaducte de beton armat, pod metalic în arc (120 m), pod metalic hobanat şi cel mai mare punct intermodal din România
Aniversări – Comemorări
– Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
– Duminica Rusaliilor. Coborârea Sântului Spirit (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)
– Rusaliile, Pogorârea Sfântului Duh; Lăsata secului Postului Sf. Ilie; Hramul Bisericii din Tulcea (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)
– „Ziua Recunoştinţei în Transplant”; marcată, începând din 2010, la iniţiativa prof. dr. Mihai Lucan, cel care a pus bazele primului program modern de transplant renal din România (în anul 1992, la Cluj-Napoca), în semn de recunoştinţă faţă de donatori, de încurajare continuă a pacienţilor care au primit o grefă, precum şi în semn de apreciere faţă de echipele de medici care efectuează astfel de operaţii complexe
– 1865: A murit Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, bine cunoscut, la jumătatea secolului al XIX-lea, atât în Ţările Române, cât şi în Grecia; el este primul care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertin, ideea renaşterii olimpismului modern; în acest sens, Zappa a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionul din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică); în anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile date de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne; în România, Zappa a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu (n. 1800, în Grecia)
– 1882: S-a născut Ştefan Zeletin (pseudonimul lui Ştefan Motăş), sociolog, economist şi filosof de orientare neoliberală (m. 1934). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 19 iulie 1882
– 1899: S-a născut George Călinescu (numele la naştere Gheorghe Vişan), critic şi istoric literar, scriitor, traducător şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1965)
– 1910: S-a născut inginerul Aurelian Stan; contribuţii în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2003)
– 1919: A murit Petre Carp, publicist şi om politic; şeful Partidului Conservator (între anii 1907 şi 1912) şi autorul programului politic al acestui partid, intitulat „Era nouă”; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1900-1901 şi 1910-1912); unul dintre întemeietorii societăţii literare „Junimea”; autor de cronici literare şi dramatice (n. 1837)
– 1927: S-a născut regizoarea de film şi scenarista Malvina Urşianu (m. 2015)
– 1941: S-a născut actriţa Irina Petrescu (m. 2013) – 75 de ani
– 1946: S-a născut Neculai Păduraru, sculptor, desenator, pictor şi profesor – 70 de ani
– 1955: A murit compozitorul Marius Mihail (n. 1926)
– 1956: S-a născut Octavian Penda, gravor, pictor, sculptor, medalist, ceramist; a înfiinţat şi condus Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (m. 2011) – 60 de ani
– 1962: A murit matematicianul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale (n. 1899)
– 1972: S-a născut actorul de teatru şi film Andrei Duban
– 1973: A murit Gabriel Georgescu, poet, traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) şi profesor (n. 1911)
– 2008: A murit regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; între anii 1977 şi 1994 a lucrat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română (n. 1927)
– 2013: A murit Alexandru Muşina, antologist, editor, eseist, publicist, poet şi profesor (n. 1954)
EVENIMENTE EXTERNE
– Italia: Al doilea tur al alegerilor municipale
– Dzhezkazgan, Kazahstan: Întoarcerea pe pământ a astronautului american – Timothy Kopra, cel britanic – Tim Peake și a cosmonautul rus – Yuri Malenchenko, după o misiune la Stația Spațială Internațională
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Tatălui”, aniversată în Statele Unite ale Americii şi Canada în a treia duminică din iunie
– 1623: S-a născut Blaise Pascal, matematician, fizician, scriitor şi filosof francez (m. 1662)
– 1717: S-a născut Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (m. 1757). NOTĂ: Unele surse (http://www.classiccat.net/stamitz_j/biography.php) menţionează ca dată a naşterii 18 iunie 1717
– 1810: S-a născut Ferdinand David, violonist, compozitor şi pedagog german (m. 1873)
– 1842: S-a născut compozitorul austriac Carl Zeller (m. 1898)
– 1844: A murit Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, geolog şi anatomist francez; precursor al evoluţionismului (n. 1772)
– 1884: A murit Juan Bautista Alberdi, prozator, jurist și om politic argentinian (n. 1810)
– 1891: S-a născut John Heartfield (născut Helmut Herzfeld), pictor, grafician şi fotograf german (m. 1968) – 125 de ani
– 1897: S-a născut Charles (Cunningham) Boycott, proprietar irlandez împotriva căruia țăranii de pe moșia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci „boicot” (n. 1832)
– 1909: A murit Lajos Abafi (născut Ludwig Aigner), scriitor, editor, istoric literar şi entomolog maghiar de origine germană (n. 1840)
– 1909: S-a născut scriitorul japonez Osamu Dazai (pseudonimul lui Tsushima Shuji) (m. 1948)
– 1915: A murit Serghei Taneev, compozitor şi pedagog rus (n. 1856). NOTĂ: Unele surse, printre care şi Britannica online, dau ca dată a naşterii stilul vechi – 6 iunie 1909
– 1921: S-a născut actorul francez Louis Jourdan (numele real: Louis Gendre) (m. 2015) – 95 de ani
– 1922: S-a născut Aage Niels Bohr, fizician danez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1975 împreună cu Ben R. Mottelson şi James Rainwater (m. 2009)
– 1937: A murit James Matthew Barrie, romancier şi dramaturg scoţian; creatorul celebrului personaj Peter Pan (n. 1860)
– 1945: S-a născut Aung San Suu Kyi, om politic din Uniunea Myanmar (fostă Birmania), fiica eroului independenţei naţionale a Birmaniei, Aung San, militantă a opoziţiei democratice; laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1991, ca urmare a eforturilor ei paşnice şi non-violente de restabilire a democraţiei, suprimată de regimul militar opresiv din ţara ei
– 1945: S-a născut, în Iugoslavia, Radovan Karadžić, politician, poet şi medic psihiatru sârb din Bosnia; primul preşedinte al Republicii Srpska în perioada 7 aprilie 1992 – 19 iulie 1996; a condus sârbii din Bosnia în perioada războiului, fiind acuzat de crime de război și de genocid în două cazuri: pentru că ar fi organizat asediul orașului Sarajevo și pentru că ar fi organizat masacrul de la Srebrenica, în care au fost uciși circa 8000 de musulmani
– 1947: S-a născut Salman Rushdie, scriitor britanic de origine indiană; pe 14 februarie 1989, o “fatwa” promițând execuția sa a fost citită la postul de radio din Teheran de ayatolahul Ruhollah Khomeini, liderul spiritual al Iranului, care a caracterizat lucrarea sa, „Versetele satanice”, drept „o blasfemie la adresa Islamului“. Deși a scris o carte în 1990 în care îşi exprimă respectul pentru Islam, Iranul nu și-a retras condamnarea, ba chiar în 1999 a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari, care se pare că este valabilă și în prezent
– 1953: Soţii Julius (n. 1918) şi Ethel (n. 1915) Rosenberg au fost executaţi în SUA (în ciuda protestelor internaţionale) sub acuzaţia că au livrat Uniunii Sovietice secretul bombei atomice (în 1993, la 40 de ani de la execuţie, soţii Rosenberg au fost achitaţi)
– 1954: A murit Bartolomeo Nogara, arheolog şi istoric de artă italian; studii referitoare la cercetări muzeale şi la istoria etruscilor; a sprijinit activitatea Şcolii Române de la Roma; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1943 (n. 1868)
– 1954: S-a născut actriţa americană de film Kathleen Turner
– 1962: S-a născut Paula Abdul, cântăreaţă, actriţă, producătoare şi compozitoare americană
– 1962: A murit regizorul de film american Frank Borzage (n. 1893)
– 1993: A murit scriitorul britanic Sir William Golding, laureat la Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1983 (n. 1911)
– 2013: A murit James J. Gandolfini Jr., actor american de origine italiană (n. 1961)
– 2013: A murit Gyula Horn, prim-ministru al Ungariei între anii 1994 – 1998; în 1989, Horn a avut un rol major în procesul de deschidere a „Cortinei de fier”, în Germania de Est, care a contribuit la unificarea ulterioară a Germaniei (n. 1932)
Sursa: RADOR